Doua fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una dintre ele s-a imbolnavit grav, a facut pneumonie intr-o perioada in care nu erau descoperite medicamentele si nici un alt remediu salvator.
Dupa ce a consultat-o, doctorul nu i-a dat mari sanse de supravietuire, insa colega ei nu a vrut sa renunte la speranta ca isi va reveni!
Fata bonava se asezase langa o fereastra si vedea un zid cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid; ziua trecea, iar ea se intrista tot mai tare.
Cand a venit toamna, ea si-a dat seama ca starea ei nu s-a imbunatatit, ci s-a agravat. S-a gandit ca iedera este un semn de la Dumnezeu. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima frunza va cadea, ea va muri. Nu mai facea nimic altceva decat sa numere cate frunze au mai ramas… cu fiecare frunza ce cadea, ea suspina… si pofta de viata ii pierea.
Prietena sa incerca din rasputeri sa o incurajeze, dar nimic nu mai putea face loc sperantei.
Undeva la parter statea un pictor batran si sarac. Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il chema uneori pe batran pentru a picta impreuna.
Astfel, batranul a aflat de povestea fetei muribunde si de prezicerea ei sumbra. El a incercat sa o inveseleasca. Cei doi s-au imprietenit… desi tanara nu spunea mai nimic, ii placea sa isi petreaca ziua in compania batranului.
Zilele treceau… si vremea devenea tot mai urata… pe iedera mai exista doar o singura frunza, care se zbatea in bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele se uitau cu frica dimineata la zid. Nu isi spuneau nimic, insa stiau ca nu mai au mult timp.
Mare le-a fost uimirea cand au vazut ca dupa o noapte zbuciumata, plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta a renascut pentru tanara bolnava!
In acea dimineata, batranul a fost gasit mort….era ud si plin de vopsea!
Fata sanatoase a mers langa zid si a vazut ca oricat de puternic era vantul frunza nu se misca!
Dalai Lama: “In Tibet exista o zicala: Nenorocirea trebuie sa fie folosita ca o sursa de putere. Indiferent de dificultatile cu care ne confruntam, de experientele dureroase de viata prin care trecem, adevaratul nostru dezastru este sa ne pierdem speranta!”
Pana la batranete, nu prea avem timp sa ne intrebam care este sensul vietii. La batranete, avem timp sa o facem, dar atunci ne izbim de o descoperire penibila: viata are un sens doar daca nu-l cauti.
“Oamenii isi traiesc viata in anticipatie, hotarand ca la un moment dat cand vor avea timp vor fi foarte fericiti. Dar prezentul are un avantaj fata de alte momente–ne apartine. Oportunitatile trecute sunt pierdute, iar cele din viitor inca nu au venit. Ne putem scalda intr-o mare de placeri, ca si cum am sta intr o mare de vin; dar daca amanam degustarea din ele prea mult ne vom da seama ca ambele au acrit din cauza vremii.” (Charles Caleb Colton)
