Klaus Iohannis a avut, luni, 16 noiembrie, o discuţie telefonică cu preşedintele ales al Republicii Moldova.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis Președintelui ales al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, în cadrul unei discuții telefonice din această dimineață, felicitări din partea României și a sa personal pentru victoria covârșitoare obținută în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020”, a transmis, luni, Administrația Prezidențială.

„Președintele României și Președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuției că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidențial.

În cadrul discuției, Președintele Klaus Iohannis a arătat că rezultatul obținut de doamna Maia Sandu reprezintă o victorie a democrației, marcând un pas decisiv în direcția parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve.

Cetățenii Republicii Moldova s-au exprimat în mod clar, prin votul lor, în favoarea consolidării statului de drept, accelerării luptei împotriva corupției și construirii unor instituții democratice solide, performante, cu adevărat europene, care să lucreze în beneficiul lor direct. Eforturile în aceste direcții, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, rămân unica garanție a prosperității pentru cetățenii Republicii Moldova.

Președintele României își exprimă încrederea că Republica Moldova va găsi calea pentru generarea unei formule politice de guvernare care să susțină clar și ferm programul reformator al Președintelui ales și abordarea sa pro-europeană. Drumul spre Europa este unul al progresului, cu reforme curajoase, în special în domeniul justiției și în privința consolidării democrației.

România va continua să sprijine Republica Moldova în aceste eforturi.

În baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, fundament al relației speciale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, România este pe deplin pregătită să reia cât mai repede posibil dialogul la nivel politic și tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea și aprofundarea proiectelor comune”, a conchis Administrația Prezidențială.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *