Duminică, 3 ianuarie, președintele României, Klaus Iohannis, și soția acestuia, Carmen, au avut prima apariție publică din noul an 2021.

Conform obiceiului, șeful statului și prima doamnă au mers la biserică, unde au luat parte la slujba de duminică. Este vorba despre același lăcaș de cult din Sibiu, unde merg aceștia când sunt prezenți în orașul din centrul țării.

Din nou, prima doamnă a statului a atras atenția cu ținuta ei deosebită, în timp ce Iohannis a păstrat același stil sobru cu care ne-a obișnuit.

Klaus Iohannis și soția sa au fost surprinși, duminică, la Sibiu, în prima ieșire publică din acest an 2021. Aceștia au fost filmați ieșind de la slujba de duminică dimineață, la aceeași biserică din Sibiu unde cuplul prezidențial merge de fiecare dată.

În timp ce președintele a ales o ținută sobră, purtând pantaloni de costum negri, o cămașă simplă, cravată și o haină de culoare închisă, soția sa, Carmen Iohannis, a surprins, cum o face de cele mai multe ori, cu alegerile sale vestimentare.

Carmen Iohannis a optat pentru o rochie scurtă, o pereche de pantofi cu toc și o geacă de culoare deschisă. De asemenea, la gât a avut o eșarfă de culoare roși.

Vremea de afară nu a fost una care să-i creeze probleme primei doamne. Deși suntem în ianuarie, la Sibiu au fost 10-12 grade duminică, valori mai degrabă de primăvară.

Klaus și Carmen Iohannis, prima ieșire publică din 2021. Cum s-a îmbrăcat soția președintelui. Sursa foto: captură antena 3
Sibiul a scăpat de restricții
Orașul care l-a lansat în politică pe Klaus Iohannis a trecut cu bine de criza gravă în care s-a aflat în toamna lui 2020 din cauza pandemiei de Covid-19.

De la o medie de peste 9 cazuri la mia de locuitori, Sibiul a reușit să controleze tot mai bine criza sanitară, la acest lucru contribuind și lunile de carantină. Dacă incidența de infectare era în Sibiu de peste 13 în urmă cu o lună, în prezent este de 1,41.

Mai mult, potrivit unei hotărâri de anul trecut luată de Comitetul județean pentru situații de urgență (CJSU) Sibiu, cafenelele și restaurantele din Sibiu și-au redeschis ușile pentru clienți, începând de sâmbătă.

În urmă cu două săptămâni, municipiul Sibiu a ieșit din carantină alături de localitățile Cisnădie, Tălmaciu și Șelimbăr, toate aflate sub restricții din 16 noiembrie, și localitățile Mediaș, Orlat și Avrig, în carantină din 23 noiembrie.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *