O parte a unei rachete uriașe chinezești, care a lansat primul modul al țării asiatice pentru stația sa spațială Tianhe, cade înapoi pe Pământ. Problema este că această „revenire” neprogramată este necontrolată și nu se știe unde ar putea „ateriza” resturile din rachetă.

Nucleul înalt de 30 de metri al rachetei Long March 5B a lansat modulul de bază fără pilot „Armonie Cerească” pe orbita joasă a Pământului. Racheta a fost lansată pe 29 aprilie de la Wenchang, loc situat în provincia Hainan din China. Ulterior, racheta a intrat pe o orbită temporară, ceea ce ar putea conduce la una dintre cele mai matri reintrări ne-controlate în atmosferă din toate timpurile, potrivit Antena 3, care citează The Guardian.

La aproape un an de la un alt eveniment similar, petrecut pe 11 mai 2020, cu același tip de rachetă din China, Statele Unite si NASA monitorizează încă o dată cerul pentru a evita un potențial impact periculos al acesteia.

Racheta a scăpat de sub control și în prezent ea se mișcă neregulat pe orbita Pamântului, iar experții nu știu unde va ateriza, până cu o oră-două înainte de a intra în atmosfera terestră

Ultima dată când China a lansat o rachetă de acest tip, mari părți de metal au zburat prin atmosferă și au cauzat daune mai multor clădiri din Coasta de Fildeș”, a spus Jonathan McDowell, astrofizician la Universitatea Harvard.

Marți, corpul rachetei orbita în jurul Pământului la fiecare 90 de minute cu aproximativ 27.000 km/h, la o altitudine de peste 300 de kilometri. Din 1990 nimic peste 10 tone nu a fost lăsat deliberat pe orbită pentru a intra în atmosferă necontrolat. Se preconizează că această componentă a rachetei ar avea aproximativ 21 de tone.

Racheta ar putea arde atunci când intră în atmosferă, dar există șanse ca bucăți mari din ea săaibă un puternic impact cu solul.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *