Direcția de Sănătate Publică (DSP) a transmis lista cu orașe și municipii ce au incidența mai mare sau egală cu 3/1000 loc. Aproape toată țara va fi sub restricții, după ce rata de infectare a crescut îngrijorător în țara noastră.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a transmis lista cu orașe și municipii ce au incidența mai mare sau egală cu 3/1000 loc. Aproape toată țara va fi sub restricții, după ce rata de infectare a crescut îngrijorător în țara noastră. În acest context, se aplică mai multe reguli de protecție sanitară.

Lista completă poate fi consultată aici.
Amintim că în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-5:00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/ prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5:00-22:00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.În intervalul orar 22:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Rata de infectare în București a explodat
Direcția de Sănătate Publică București informează că rata de infectare în Capitală a ajuns astăzi, 4 octombrie, la 9,64 la mia de locuitori.
Prefectura a anunțat că restricțiile epidemice care au intrat în vigoare din această noapte au fost modificate, în concordanță cu hotărârea de guvern de ieri. Barurile și cluburile se închid, dar restaurantele și cinematografele rămân deschise, însă vor funcționa la jumătate din capacitate și numai pentru persoane vaccinate și cele trecute prin boală. Toate celelalte persoane nu mai pot circula după ora 20.00.
Principalele restricții în București, anunțate pe scurt de purtătorul de cuvânt al Prefecturii București:

Organizarea evenimentelor private, nunți, botezuri va fi permisă cu participarea celor vaccinați și a persoanelor trecute prin boală, la 50% din capacitate și în limita a 200 de persoane. La fel, evenimente sportive cu spectatori, concertele, spectacolele și cinematografele.

Activitățile și sportive recreative în aer liber se desfășoară cu cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Activitatea cu public în restaurante, la interior și la terase se permite la 50% din capacitate, numai între orele 05-24, iar accesul este permis numai persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *