Președintele american Joe Biden va anunța astăzi interzicerea importurilor rusești de petrol, gaze naturale și cărbune în SUA, potrivit CNN, care citează trei surse oficiale.

CNN precizează că SUA vor face mișcarea unilateral, fără aliații europeni, din cauza dezacordului dintre statele europene cu privire la interzicerea aprovizionării cu gaz din Rusia.

Țările UE sunt mult mai dependente de importurile rusești de petrol și gaze decât Statele Unite.

Mai mult de o treime din gazul european provine din Rusia.

Oficialii americani au decis că pentru SUA o astfel de decizie nu va crea probleme majore.

Surse citate de The Guardian susțin că și guvernul britanic urmează să facă marți un anunț despre reducerea importurilor de petrol și gaze din Rusia.

Boris Johnson, a declarat luni că lumea nu ar putea pur și simplu să nu mai folosească petrolul și gazul rusesc, însă va trebui să accelereze tranziția de la acestea.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat, marți, că este „imperativ” ca țările europene să înceteze să se bazeze pe energia rusă.

Acesta a spus, într-o conferință de presă comună la Tallinn cu prim-ministrul estonian Kaja Kallas, că există „o mare oportunitate pentru multe țări din Europa, de a renunța în sfârșit la dependența de energia din Rusia. Pentru că Rusia o folosește ca armă.”

Prim-ministrul estonian Kallas a cerut SUA să excludă de tot Rusia și Belarus din rețeaua de plăți SWIFT și să îi restricționeze accesul la criptomonede.

Țările trebuie să se concentreze pe „izolarea deplină” a Rusiei de lumea liberă, a spus aceasta. Deteriorarea situației de securitate „cere schimbări rapide”, a subliniat ea, adăugând că lumea trebuie să fie pregătită pentru ce e mai rău..

„Deci, violența lui Putin trebuie să fie în corelație cu sancțiunile ulterioare și, de asemenea, cu deciziile de izolare”, a spus Kallas.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *