Părintele George Bota, distins membru al grupului Tronos, și-a pierdut viața la doar 44 de ani. Anunțul a fost făcut de preotul Mihail Bucă pe o rețea socială.

”Grupul Tronos este îndurerat de plecarea la ceruri a bunului Părinte George Bota, distins membru al corului.

În Miercurea Mare, într-o zi în care mergem spre Cluj pentru a-i comemora pe veteranii neamului într-un concert, am aflat vestea dureroasă.

Ne rugăm lui Dumnezeu sa-l așeze în rândul drepților și totodată nădăjduim la rugăciunile Părintelui nostru drag în ceruri”, a scris preotul Mihail Bucă pe o rețea socială.

Părintele George Laurențiu Bota împlinise de curând 44 de ani și iubea să slujească lui Dumnezeu. Era parohul Bisericii Tohanul Vechi II din Protopopiatul Bran-Zărnești, singurul sfânt locaș din zonă care semăna cu biserica Mănăstirii Sihăstria Neamț. Pictura fusese de curând finalizată, mai spune Arhid. Mihail Bucă.

„Sunt profund îndurerat. În 2009 ne-am cunoscut în Sf. Munte Athos și de atunci ne-au legat muzica și legăturile de frățietate și prietenie”, a mai declarat arhidiaconul.

Părintele George Laurențiu Bota are trei copii: David, Samuel și Siluan.

Prietenia sa cu Grupul Tronos s-a cimentat cu câțiva ani în urmă, când psalții Catedralei Patriarhale au susținut șapte concerte caritabile la București și în alte orașe din țară, prin care au ajutat o colectă pentru operația băiețelului cel mic al părintelui George Laurențiu Bota.

De atunci, clericul se alătura des concertelor Grupului Tronos, inclusiv la concertul tradițional de colinde organizat la Palatul Patriarhiei sub titlul de „Răsăritul cel de Sus”. În cadrul acestuia avea un moment de interpretare solo. „Avea o voce foarte frumoasă și duioasă și publicul simțea prezența lui pe scenă”, spune Arhid. Mihail Bucă, scrie Agenția de știri Basilica


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *