Irena Sendler a fost una dintre eroinele din timpul regimului nazist din Germania, iar în 2007 aceasta a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Născută în 1910, în Varşovia, Irena Sendler a învăţat de la tatăl său cum să-i ajute pe oamenii la nevoie. Irena avea şapte ani atunci când tatăl său a murit. În ciuda acestui lucru, bărbatul a avut o influenţă mare asupra vieţii femeii.

La maturitate, Irena a devenit asistentă medicală şi a ajutat familiile nevoiaşe, furnizându-le hrană sau haine. În timpul ascensiunii antisemitismului în Europa, Irena a continuat să ajute familiile evreieşti. Când Polonia a fost invadată de nazişti, în 1939, toate familiile de evrei au fost trimise în ghetourile din Varşovia. Cutremurată de condiţiile inimaginabile din ghetou, Irena Sendler a decis să se alăture unei organizaţii care furniza ajutoare evreilor.

Împreună cu alţi membrii ai organizaţiei, femeia a început să salveze copii evrei din ghetou, care erau apoi daţi spre adopţie. Deşi intenţiile femeii erau bune, unele mame din ghetou nu doreau să renunţe atât de repede la copiii lor.

Ca angajată a Sectorului Naţional de Asistenţă Socială, Irena deţinea un permis special în baza căruia putea să intre legal in ghetoul din Varsovia (locul unde erau concentraţi toţi evreii), spre a depista eventualele cazuri de tifos şi fiind de etnie germană, ea a primit şi permisiunea să lucreze in lagarul de concentrare, ca si croitoreasca sau femeie de servici. Sistematic si pe ascuns, a scos din ghetou între anii 1939 şi 1945 aproximativ 2.500 de copii evrei, ascunzandu-i în sicrie. cutii, valize şi in geamantane.

Odata scoşi din ghetou, copiilor li se întocmeau acte false şi erau plasați in diverse familii sau ascunși în mănăstiri și orfelinate.

În anul 1943, Irena a fost prinsă de nazişti şi torturată vreme indelungată pentru a spune locaţiile copiilor evrei. Refuzând orice modalitate de comunicare, Irena a fost condamnată la moarte. In drum spre locul de execuţie, câţiva aliaţi din mișcarea Zegota au reusit să îi mituiasca pe militarii nazişti care o însoţeau pe Irena. Cei ce urmau să o execute au lasat-o intr-o pădure, în stare de inconştienţă, având mainile și picioarele rupte, cu convingerea că nu avea sanse prea mari să supravieţuiască. Buletinul oficial de știri anunţa moartea Irenei Sendler dar cei care au reușit să-i mituiască pe soldaţii naziști au luat-o pe Irena din pădure și au adăpostit-o până când și-a revenit de pe urma torturii.

In anul 2003, papa Ioan Paul al II-lea i-a trimis Irenei Sendler o scrisoare personală, apreciindu-i eforturile făcute în vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial iar în data de 10 octombrie 2003, Sendler a fost onorată cu „Ordinul Vulturului Alb”, cea mai înaltă decoraţie civila poloneză şi cu Premiul Jan Karski, „Pentru Curaj şi Inima”, dăruit de Centrul Cultural Polonez din Washington. In 2007, la vârsta de 97 de ani, a fost onorată de Senatul Poloniei şi a fost nominalizată la premiile Nobel pentru Pace.

Irena Sendler a murit în Varșovia, în ziua de 12 mai 2008, declarând lumii: „Fiecare copil salvat cu ajutorul meu este o implinire a rostului meu pe Pamant, nu un titlu de glorie.

Pana la moartea sa, a foat vizitata de copiii salvati si chiar de urmasii acestora.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *