Surprinzătoarea victorie a partidului naționalist AUR care a reușit să depășească pragul electoral de 5% va aduce cu sine noi figuri politice în Parlament. Dar care este planul partidului condus de George Simion pentru România?

”Alianța pentru Unirea Românilor își propune să fie rezultatul unificării forțelor românești care urmăresc să servească interesele poporului român și să ajungă să legifereze și să guverneze pentru aceste interese.

Alianța pentru Unirea Românilor se afirmă ca protectoare a articolului 1 punctul 1 din Constituția României:

„România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Acest articol este des încălcat și supus de facto atacului de către forțele politice actuale care doresc renunțarea la suveranitatea României prin forme de federalizare internă sau externă. Dorim să combatem orice formă de extremism și iredentism existente pe scena politică actuală prin anumite organizații care nu reprezintă interesele fraților noștri aparținând minorităților naționale.

De asemenea, având în vedere rapturile teritoriale la care România a fost supusă, luptăm pentru Articolul 1 din Constituția din 1923 privind teritoriul Țării și accentuăm articolul 3, punctul 4 din actuala Constituție, care spune că „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.

Considerăm că actuala Constituție a României este perfectibilă și că este necesară modificarea ei, cu excepția acestor puncte și a celor aflate în limitele reviziuirii.

Doctrina A. U. R se sprijină pe patru piloni: familia, patria, credința, libertatea

Familia este celula de bază a oricărei societăți viabile. De aceea, este vital ca societatea să stimuleze constituirea de familii, să sprijine și să apere familia. Doctrina A.U.R. consideră că ideologia de gen este o aberaţie teoretică care descinde din oficina actuală a activiștilor neomarxisti. Așa cum un organism nu se poate păstra în viață decît dacă își conservă sănătatea celulelor, tot astfel o națiune nu are șanse de supraviețuire decît dacă își cultivă tiparul clasic al familiei obișnuite. Familia nu este obiect de controverse decît pentru cei care vor să o distrugă sub pretext de remaniere modernă. Căsătoria nu poate avea drept formulă primordială decît perechea alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie. Orice altă variantă de alăturare a sexelor nu are legătură cu sensul autentic al acestei formule. De aceea, în concepția A.U.R, familia nu este o temă de negociat, cum nu e nici o problemă de rezolvat. E a fost rezolvată cu mult înainte să apărem noi, generația din a cărei indignare s-a născut actuala A.U.R.

Patria este țara tatălui, dacă ascultăm etimologia cuvîntului, pe cînd limba nativă este limba vorbită de mamă. Reperele acestea sînt fixe și cu neputință de confundat. Uită-te de unde îţi vine tatăl și vezi ce limbă vorbește mama: atunci vei ști care e identitatea ta etnică, lexicală și istorică. În cazul României, patria este o entitate geografică slujind drept vatră inițială, dar o vatră din care azi exodul românilor a dat naștere unei diaspore pînă într-atît de numeroase, încît ar fi o impietate să limităm naţiunea la autohtonii rămaşi între graniţe. Naţiunea română este acolo unde limba română, credinţa creştină şi memoria unui trecut comun îi uneşte pe contemporani. Sîntem un tot organic înlăuntrul unei matrici în care principalele liante sînt limba, credinţa şi etnia. Acolo unde aceste trei trăsături sînt puse sub semnul întrebării, acolo naţiunea română îşi pierde sensul.

Credinţa este, teologic vorbind, una din cele trei virtuţi cardinale creştine, numai că aici o folosim în sens figurat, drept simbol pentru tot ce înseamnă religia creştină. Cînd spunem credinţă, spunem implicit biserică, tradiţie şi neam. În concepţia A.U.R., ateismul este o rătăcire ivită din aroganţa celor care îşi închipuie că o viziune antropocentrică asupra universului este superioară uneia teocentrice. Cum tot la fel A.U.R este împotriva campaniei de persecuţie la care e supus creştinismul în ultimele decenii. A.U.R se va opune defăimării clerului, terfelirii simbolurilor de credință și compromiterii credincioșilor care au curajul de a-și asuma public statutul de creștin.

Libertatea. Dacă familia, patria și credința ne dau o identitate prin apartenența la entități organice pe care numai răuvoitorii le tăgăduiesc, atunci libertatea este cea care dă demnitate acestei identități. Libertatea este identitate a spiritului în acțiune, adică act de afirmare a convingerilor pe care cele trei unități anterioare (familia, patria, credința) ni le insuflă. Fără libertatea de a le manifesta în orice împrejurare, familia, patria şi credinţa rămîn poncife găunoase. De aceea, libertatea de a spune ce crezi, de a gîndi cum te îndeamnă conștiința și înlesnirea de a te purta conform conștiinței tale sînt însușiri sine qua non ale ființei umane. Cine vrea să le înlăture ne va desființa demnitatea. Astăzi, măsurile statului de îngrădire a libertății de expresie sînt prea vădite ca să le mai enumerăm. Sub pretext că vrea să combată inegalitățile, discriminarea și limbajul inspirat de ură, instituțiile publice îngrădesc tot mai mult libertatea de expresie. În concepția A.U.R. nu există teme tabu al căror conținut să justifice interdicția, cenzura sau boicotul mediatic. Libertatea unui om începe cu puterea de a spune „Nu!”. Cînd această putere îți este luată, climatul în care te miști aduce a dictat ideologic. Libertatea de gândire, de credință, de exprimare, de asociere, de mișcare, de inițiativă, precum și accesul liber al persoanei la o activitate economică sunt esențiale într-o democrație.

Cei patru piloni pe care stă doctrina A.U.R. dau un contur precis poziției noastre. Suntem un partid conservator. În plan extern, suntem un partid care vrea o Europa a națiunilor, nu un suprastat federal cu capitală unică, guvern unic și parlament unic. Un imperiu socialist de ordin federal este o utopie pe care doctrina A.U.R. nu o poate împărtăși. Nu credem în Statele Unite ale Europei și ne vom opune programatic acestei tendințe de hegemonie nefastă. Suntem în mod răspicat împotriva colonizării Europei cu populații alogene. În acest sens, doctrina A.U.R. are multe puncte comune cu Declarația de la Paris a intelectualilor conservatori din 2018.

Alianța noastră se declară fățiș împotriva oricărei forme de marxism contemporan. Curentele de corectitudine politică, ideologia de gen, egalitarismul sau multiculturalismul sunt forme camuflate ale plăgii neomarxiste. Niciun dialog nu se poate lega cu cei care, sub falsul paravan al combaterii discriminărilor, ajung să distrugă ierarhiile și valorile pe care secole de tradiție le-au ridicat cu răbdare și dragoste.

Drumul României nu poate avea decît o direcţie: Europa. Dar o Europă ale cărei valori clasice (adevărul, binele, frumosul), însoţite de cele trei paradigme culturale care îi alcătuiesc matriţa (filosofie greacă, dreptul roman şi creştinismul) nu trebuie inventate acum. Ele sunt moştenirea pe care am primit-o de secole, fie pe linia scolasticii occidentale, fie pe linia misticii orientale. Noi nu născocim nimic, doar preluăm o predanie a cărei eficienţă valorică a fost verificată în secole de creştinism luminat. Este o apostazie lamentabilă să crezi că adevărul începe cu tine şi că tot ce a fost înaintea ta e o paragină retrogradă.

Concepția A.U.R. descinde cu precădere dintr-o viziune spiritualistă, pe care o opune categoric vederii plate a materialismului vulgar. Suntem încredințați că miza fundamentală a vieții noastre este una spirituală, fără legătură cu inepta ambiție a progresului material. În mod evident, această poziționare a noastră nu înseamnă că suntem împotriva căutării firești a bunăstării de către fiecare persoană, dar respingem idolatria banului, considerînd cîștigul material un mijloc, nu un scop în sine.

A.U.R. acceptă progresul care vine în prelungirea unor reflexe de conduită pe care le-am moștenit de la predecesori. Etica noastră se hrănește din etosul generozității, potrivit apoftegemei creștine: „dăruind vei dobîndi ”.

A.U.R. afirmă ierarhia valorică şi respinge aprioric orice aplatizare în numele egalităţii. Concepţia noastră este elitistă, nu populistă şi nu demagogică. Credem în verticala valorilor, nu în orizontala lipsei de valori. Credem într-o natură umană dată prin creaţie, ale cărei trăsături de bază nu pot fi modificate prin inginerii sociale. În cele ce urmează vom nuanţa aceste idei.

ÎMPREUNĂ ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU

Alianța pentru Unirea Românilor este alcătuită din vorbitori de limba română atât din interiorul, cât și din afara granițelor actuale ale țării. Credem că viitorul nostru ca civilizație depinde de o nouă abordare față de românii din afara granițelor. Nu putem și nu trebuie să vorbim de țară și de diaspora.

Există o singură Românie, iar definiția ei primă o constituie oamenii, limba, cultura, tradiția, trecutul istoric pe care îl împărtășim. Astfel, fie că trăim la Roma sau Londra, în Cernăuți sau Chișinău, în Chilia sau Madrid, Ialoveni, Timoc, Bruxelles, New York sau Tiraspol, suntem toți România și avem toți o responsabilitate față de țară precum și dreptul de a participa la viața politică de acasă.

Cel mai important element inovator pe care îl aduce Alianța pentru Unirea Românilor în sfera politicii românești îl constituie adoptarea unei strategii naționale, comprehensivă și pe termen lung. Această strategie oferă stabilitate politică și predictibilitate economică. Toate măsurile și reformele propuse vor fi realizate în contextul acestei strategii și abordate din prisma unor dogme politice tradiționale de dreapta, adaptate la realitățile sociale, economice și geopolitice ale secolului XXI.

Fie că ne place sau nu, proiectul nostru de țară e același ca acum 100 de ani, e același ca acum 500 de ani. Reîntregirea. Unitatea teritorială, unitatea națională, respectarea drepturilor fiecărui cetățean, indiferent de etnie, religie, orientare, statut economic. Libertatea. Despre asta suntem noi românii, despre asta am fost întotdeauna, despre libertate și unitate. Nu e nevoie de alt brand, nu avem alt proiect de țară.

ROMÂNIA ÎNSEAMNĂ SPERANȚĂ

CEL MAI IMPORTANT ŢEL ÎN ROMÂNIA ACTUALĂ ÎL REPREZINTĂ SCHIMBAREA MENTALITĂȚII.

Judecând prin prisma actualului context politic, mulți dintre noi consideră că poate tocmai aici am eșuat, că această perpetuare sub forme noi, dar pe același fond, a sistemului politic românesc de dinainte de ’90, are la bază tocmai neputinţa majorității de a-și schimba mentalitatea. Sau mai bine zis, de a face acel pas, crucial în dezvoltarea și supraviețuirea oricărei civilizații moderne, pasul de la pretenție la responsabilitate, de la privilegiu la datorie, de la subordonare la leadership.

Dar de la protestele din ’89 și până la cele din august 2018, noi, românii, am făcut acest pas de o mie de ori. L-au făcut ”huliganii” din ’90 în Piața Universității și miile de oameni care au făurit Podurile de Flori la Prut și Ilie Ilașcu la Tiraspol și Bojan Alexandrovic în Timoc. L-au făcut toți cei care au participat la Marșul Unirii în 2018 în Chișinău și în București, cei care au plecat din țară pentru șansa unei vieți mai bune și cei care au rămas în țară în speranța unei vieți mai bune.

La nici 30 de ani de la sfârșitul uneia dintre cele mai întunecate ere din istoria noastră, avem aproape două milioane de antreprenori, ne aflăm în top 10 la nivel mondial ca număr de specialiști IT și le-am readus aminte europenilor, într-o perioadă tumultoasă politic în care mulți par a fi uitat, ce înseamnă spiritul civic și cum se apără o democrație și un stat de drept.

Alianța pentru Unirea Românilor s-a născut din convingerea că inițiativa civică și antreprenoriatul politic sunt cel mai potrivit răspuns la situația politică și economică din România. Mișcarea unionistă pune astfel bazele unei tradiții politice moderne capabilă să asigure stabilitate și continuitate.

Existăm în baza unei nestrămutate credințe în potențialul românesc – potențial economic, politic, cultural, internațional.

Dorim să construim, alături de celelalte forțe civice și politice autentice, o altfel de Românie, o Românie demnă pe plan internațional și îndeosebi în Europa, corectă în relaționarea statului cu cetățenii și, mai ales, dreaptă în atitudinea față de trecutul istoric, resursele și abilitățile noastre.

Nu construim doar un partid. Succesul electoral nu constituie scopul acțiunii noastre, ci unul dintre mijloacele prin care vrem să schimbăm din temelii sistemul politic de la București și Chișinău, valorificînd pe deplin resursele noastre naturale, culturale și mai ales umane. Doar așa putem îmbunătăți calitatea vieții românilor și consolida statutul României pe plan internațional.

Au trecut 100 de ani de la Marea Unire, 30 de ani de la Revoluția Română și 12 ani de la momentul aderării României la Uniunea Europeană. Trecutul ne obligă la învățarea lecțiilor și la stabilirea direcției în care ne îndreptăm. Zilnic vedem cum interesele mărunte generează un destin mediocru.

Toți ne dorim să redăm României demnitatea pe scena internațională și, mai ales, în Europa.

Toți ne dorim un stat mai mare, mai puternic din punct de vedere economic.

Toți ne dorim restabilirea corectitudinii în relaționarea cu românii, oriunde s-ar afla ei, la București, în Covasna, la Chișinău, în Timoc sau Cernăuți, la Roma sau Madrid.

Toți ne dorim, dincolo de mecanismele birocratice, un raport mai solid și reciproc avantajos cu partenerii externi.

Ne dorim o Românie Mare în Europa.

România Mare în Europa nu înseamnă doar reîntregirea națională. Înseamnă participarea semnificativă la modelarea viitorului proiectului european.

România Mare în Europa nu e doar un slogan de campanie, e prima strategie concretă de poziționare politică externă, de imagine, de prezentare și de promovare a intereselor naționale în contextul european.

Unionismul nu e doar despre reunirea Republicii Moldova cu România. E despre unitate ca spirit al generației noastre. Unitate între oameni, sate, orașe, regiuni, unitate între români, oriunde ar fi ei. Reîntregirea pașnică și democratică a țării nu poate reuși decât în parametrii acestei unități naționale.

De la comunitățile istorice de români, diaspora vorbitoare de limba română și până la minoritățile naționale care trăiesc pe teritoriul României și al Republicii Moldova, nu lăsăm pe nimeni în urmă. Fiecare cetăţean al României și al Republicii Moldova contează. Doar ridicându-ne unii pe alții putem, împreună, să ridicăm o țară!

Dar de ce am vorbi azi despre unire, când noi n-avem destule spitale sau școli nici de o parte, nici de alta a Prutului; când și la Chișinău și la București domnește fărădelegea, nepotismul și jaful anti-național ? De ce am vorbi despre unire când în România peste 40% dintre copii riscă sărăcia și excluziunea socială, iar Republica Moldova continuă să rămână și în 2020 cel mai sărac stat din Europa?

De ce ne-ar interesa soarta comunității românești din Ucraina sau Serbia când încă există români discriminați în propria țară?

Unirea nu contravine luptei anti-corupție și nici dezvoltarii și stabilității economice și politice. Dimpotrivă. Întregirea națională vine să așeze lupta românilor de pe ambele maluri ale Prutului pentru un trai mai bun, pe făgașul istoric al civilizației noastre, făgaș de la care am deraiat din pricina ocupațiilor străine și pe alocuri a celor domestice.

Unirea celor două state constituie nu doar un act firesc de reparaţie istorică, ci şi un act de dreptate economică. Unirea celor două economii va accelera investiţiile masive, ajungând ca, odată reunificată ţara, noua Românie să devină una dintre primele 40 de economii ale lumii. O Românie reîntregită ar progresa în ceea ce priveşte forţa de muncă, investiţiile, industria textilă şi alimentară, suprafaţa agricolă şi potenţialul turistic. Unirea înseamnă bunăstare pentru cetățenii ambelor state. O economie mai mare înseamnă creșterea consistentă a oportunităților de trai mai bun pentru populația de pe cele două maluri de Prut.

Mișcarea unionistă înseamnă mult mai mult decât reunirea teritorială a României și Republicii Moldova. Unionismul trebuie să constituie mentalitatea și abordarea ideologică, filozofică, istorică a următorului secol de Românie modernă.

Un element comun al guvernărilor de până acum e urmărirea succesului electoral prin politici de dezbinare. Am ajuns să trăim într-o societate măcinată de ură și lipsită, în mare parte, de speranță. Suntem martori ai unor procese de dezbinare nu numai la nivel național, ci și european. Soluția: Unirea.

Doar uniți, putem construi o țară mai bună pentru cei ce urmează. Unionismul începe cu înțelegerea și respectul pe care ni le acordăm unul altuia, indiferent de opinii politice sau religioase, și continuă cu o mult mai strânsă cooperare la nivel regional. Moldoveni, ardeleni, olteni, munteni, bănățeni – suntem toți români și europeni. Reîntregirea pașnică și democratică a țării nu poate reuși decât în parametrii acestei unități naționale de gândire și simțire.

Românii care s-au stabilit în ultimele două decenii în Uniunea Europeană nu sunt imigranți. Sunt cetățeni ai Uniunii Europene care acționează în baza drepturilor pe care le implică acest statut.

Românii care trăiesc în comunitățile istorice nu sunt mai puțin români decât cei din interiorul granițelor. Sunt români care-și asumă obligațiile cetățeniei statelor în care trăiesc astăzi și care își cer și drepturile aferente, îndeosebi dreptul la propria limbă, cultură, religie și istorie.

Nu există diaspora și țara, capitala și provincia, cei de-o parte și cei de alta a Prutului.
Există o singură mare comunitate românească, care poate mai mult și mai bine doar împreună.

Nu trebuie să existe o Europă de Vest și o Europă de Est, membrele fondatoare ale Uniunii Europene și cele nou integrate. Trebuie să existe o singură Uniune care poate supraviețui și se poate dezvolta doar în baza unității politice, a tratamentului egal și corect, a asumării adevărului istoric.

Asta vrea mișcarea unionistă, asta urmărește Alianța pentru Unirea Românilor: o Românie mare, din toate punctele de vedere, într-o Europă unită.

OBIECTIVE

Asumarea reunirii cu Republica Moldova ca proiect de țară și prioritate în strategia națională și europeană de securitate, dezvoltarea regională și în consolidarea flancului estic al NATO

Libertate personală, religioasă, economică, politică

Stat de Drept, justiție independentă și funcțională

Egalitate în fața legii

Egalitate de șanse

Transparență, meritocrație și responsabilitate

Un aparat instituțional simplificat, depolitizat, eficient, bazat pe competențe

Acces liber și egal la vot pentru toți cetățenii români indiferent unde se află

Guvernare eficientă, atât la nivel național cât și european, în baza unei strânse cooperări între sectorul public, privat și inițiativele civice

Economie de piață liberă

Respect pentru proprietate, care este inviolabilă

Presă liberă, nu aservită

Cetățenie activă

Protejarea, promovarea și exploatarea sustenabilă a resurselor naționale de la patrimoniul natural si cultural la resursele umane

Promovarea și garantarea la nivel european a drepturilor și libertăților celor peste 10 milioane de români din afara granițelor în spiritul reciprocității și a unei cât mai strânse cooperări între statele membre și partenere UE.

PRINCIPII

Principiul unionist. Înțelegem să acționăm numai în unitate, căutând armonia și eficiența în slujirea binelui comun, în pofida tuturor slăbiciunilor personale și provocărilor comunitare de care, fără îndoială, nu vom fi scutiți.

Numai uniți, într-o frăție deplină, putem face din nou România Mare – atât în sens geografic, ca stat în granițele din timpul Regelui Ferdinand I, cât și în sens geopolitic, de forță respectată în Europa și în lume. Unirea face puterea!

Principiul personalist. Persoana este unică, dar își afirmă unicitatea doar în relație cu alte persoane, structura firii umane fiind prin excelență una a comuniunii.

Comuniunea este împărtășire, opusă masificării (reducerii la un numitor comun, la un număr) și, în egală măsură, individualismului.

Viața – încă din momentul conceperii –, libertatea și demnitatea oricărei persoane sînt sacrosante.

Principiul proprietății private. Proprietatea privată este o condiție esențială a libertății persoanei. A fi stăpîn peste o casă, o bucată de pămînt, o întreprindere te pune în postura de a putea alege și, implicit, de a-ți asuma responsabilități. De aceea, proprietatea este inalienabilă. A încălca sau răpi proprietatea cuiva este o crimă. Principiul recursului la tradiție. Tradiția este moștenirea spirituală vie și creatoare a unui popor. Altfel spus, tradiția nu este obiect de muzeu sau prilej de idolatrie, ci acumulare de experiențe, îndreptar de viață și instrument de acțiune în prezent. Principiul raportării la realitatea specifică. Pentru a fi în folosul persoanei și al comunității, orice act politic este condiționat de raportarea lui corectă la realitatea specifică. Realismul este propriu creștinului și omului de dreapta, în contra ingineriei sociale – de factură stîngistă –, care ignoră realitatea și imaginează utopii, inevitabil distructive. Principiul meritocratic. Meritocrația înseamnă accesul la poziții sociale și de prestigiu pe baza meritelor personale. Inteligența, competența, calitățile morale și efortul depus pentru scopurile comune sînt cele în virtutea cărora membrii mișcării noastre vor căpăta responsabilități în organizație și funcții și demnități în stat. Principiul spiritului de sacrificiu. Capacitatea de dăruire a unei persoane dă măsura dragostei sale. Cu cît jertfești mai mult pentru altul, pentru un crez, pentru binele comun, cu atît dovedești o iubire mai mare. Fără sacrificii nu se construiește nimic durabil. Iar fără dragoste, nu există spirit de sacrificiu.

PRIORITĂŢI

POZIȚIONAREA ROMÂNIEI CA LIDER AL EUROPEI CENTRALE ȘI DE EST ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Apartenența la Uniunea Europeană constituie dimensiunea principală a politicii externe a României. Actuala conjunctură politică europeană reprezintă o șansă extraordinară pentru țara noastră de a deveni lider economic, lider de opinie și principal partener al proiectului european în Europa Centrală și de Est. Viitorul țării noastre este strâns legat de viitorul Uniunii Europene. Tocmai de aceea este foarte important ca România să participe activ la reconfigurarea proiectului european, prevăzută de Bruxelles în viitorul apropiat.

Mai mult decât atât, doar prin consolidarea unei poziții de lider în Uniunea Europeană, România poate promova activ principiile suveranității naționale și ale strânsei cooperări între state, principii care trebuie să definească apartenența noastră la Uniunea Europeană.

Susținerea efortului european de sporire a cooperării în domeniul apărării;

Asumarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană și a reunirii cu România ca drumuri convergente și sprijinirea parcursului european al statelor Parteneriatului Estic;Poziționarea României ca lider european în promovarea și conservarea patrimoniului natural, în agricultura bio și dezvoltarea industriilor verzi;Poziționarea României ca lider european în cercetare și inovare, în special în IT, unde România are o șansă reală de a deveni un lider regional în domeniu.

ASUMAREA REUNIRII CU BASARABIA

Alianța pentru Unirea Românilor respectă statutul actual al Republicii Moldova, urmărește relații cât mai strânse între cele două state și sprijină necondiționat integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, posibilă prin unire.

Unirea cu Republica Moldova este unul dintre principalele obiective pe termen lung pe care și le asumă Alianța pentru Unirea Românilor. Reunificarea nu este doar o datorie față de frații noștri de peste Prut, un act firesc, legitim al poporului român, ci și o cale de dezvoltare economică și afirmare pe plan internațional. În lupta pentru îndeplinirea obiectivului unirii, Alianța pentru Unirea Românilor propune:

Sprijinirea inițiativelor civice dezvoltate în acest sens;Eliminarea taxelor consulare, simplificarea și accelerarea procesului de acordare a cetățeniei române locuitorilor din Republica Moldova;Dezvoltarea și integrarea treptată a infrastructurilor de ordin economic, energetic și politic, existente la nivelul celor două state;Stimularea schimburilor culturale, a procesului de înfrățire între localități, școli, universități ș.a.m.d.;Sprijinirea studenților basarabeni din România și facilitarea accesului tinerilor basarabeni la cursurile universitare și postuniversitare din România;Organizarea unui referendum în viitorul apropiat cu privire la reunificare.

REFORMAREA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE ȘI DEPOLITIZAREA APARATULUI ADMINISTRATIV

Proiectul nostru pentru România se bazează în primul rând pe educație și meritocrație. Nu există vreo mare soluție care să rezolve peste noapte ecuația românească a anului 2020 și nici vreun mesia politic care să ne scape de corupție, sărăcie și spitale infecte.

Orice progres economic substanțial este rezultatul unor măsuri de lungă durată, al unei continuități și coerențe politice. Iar cel mai important factor care duce la dezvoltarea economică pe termen lung rămâne educația. Calitatea, accesibilitatea și modernizarea sistemului de învățământ preuniversitar și universitar constituie o prioritate pentru Alianța pentru Unirea Românilor.

E inacceptabil ca în România mileniului trei renovarea toaletelor din școli să constituie o noutate sau un motiv de mândrie pentru autoritățile locale. E inacceptabil că încă avem copii în zonele rurale care parcurg kilometri întregi pe jos în fiecare zi pentru a beneficia de educație. E inacceptabil să avem studenți care abandonează cursurile universitare pentru că nu-și permit costurile de întreținere și e inacceptabil să nu avem o strategie națională de predare a limbii, istoriei și culturii române în comunitățile care trăiesc în afara granițelor țării.

Mai mult decât atât, e necesară o modernizare a curriculei școlare care să reflecte dezvoltarea și adaptarea societății românești la realitățile secolului nostru. De la istoria românilor, educație civică, politică și economică până la abordarea fenomenului “știrilor false”, viitoarea generație trebuie să fie mai corect informată și mai bine pregătită decât noi.

Asta nu înseamnă că România duce lipsă de oameni decenți, de oameni pregătiți. Impasul nostru principal se reflectă cel mai bine la nivel instituțional, unde cei mai buni, mai pregătiți sau mai potriviți pentru o anumită poziție ajung rareori să o ocupe. De la administrație la serviciul diplomatic, la spitale și universități de stat, meritocrația nu funcționează în majoritatea cazurilor.

Depolitizarea și cultivarea unui sistem transparent și meritocratic în sectorul public e cel mai important pas către o funcționare eficientă, profesionistă a instituției statului în general și către aplicarea cu succes a programului de guvernare în particular.

În baza acestor două principii esențiale, educație și meritocrație, Alianța pentru Unirea Românilor propune adoptarea unei strategii de țară pe termen lung care se bazează pe o reală cooperare între sectorul public, privat și inițiativele civice.

PREVENIREA UNEI CATASTROFE DEMOGRAFICE

Declinul demografic este probabil cea mai critică problemă cu care ne confruntăm în momentul de față. România are a doua cea mai mare creștere a diasporei unei țări, după Siria. În același timp, România este statul UE cu cea mai mare mortalitate infantilă, care cheltuie cel mai puțin pentru sănătatea și educația populației.

O scădere dramatică a populației va duce pe termen mediu și lung la un declin economic, prin diminuarea resurselor umane și a potențialului inovator al comunității. Există trei factori mari care ne-au adus în situația de față.

1. COLAPSUL SISTEMULUI DE SĂNĂTATE ROMÂNESC

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința modului în care sistemul nostru medical își tratează pacienții, atât din punct de vedere al calității actului medical, cât și al costurilor și rentabilității. Sistemul sanitar din România este caracterizat prin utilizarea ineficientă a resurselor publice și finanțare scăzută.

Dacă situația tragică din sistemul de sănătate românesc nu e o surpriză pentru nimeni, uimitor rămâne faptul că, până acum, diferite guverne nu au fost capabile să aplice în mod coerent și consecvent măsuri simple menite să reducă risipa financiară și corupția instituțională din sistemul de sănătate.

Alianța pentru Unirea Românilor consideră posibilă reformarea sistemului medical în două etape.

Stabilizarea temporară prin:

creșterea bugetului alocat pentru sănătate; încurajarea asistenței ambulatorii în defavoarea îngrijirii intraspitalicești ca măsură rapidă de reducere a risipei financiare din sistem; asigurarea transparenței totale în managementul spitalelor de la utilizarea fondurilor disponibile și până la selectarea managerilor de spitale.

În cea de-a doua etapă, e nevoie de stabilirea unui plan de reforme pe termen lung care să implice consultări publice și să beneficieze de expertiza unui consorțiu național de medici, profesori și manageri de spitale, precum și asociații reprezentative pentru pacienți.

În acest context, Alianța pentru Unirea Românilor consideră esențială dezbaterea internă. Având în vedere că nu există niciun sistem care să furnizeze asistență medicală cu un raport costuri-eficiență de invidiat, trebuie să încetăm să copiem alte state și să analizăm la modul serios, pentru prima dată din ’89, ce tip de sistem de sănătate e cel mai compatibil cu economia, mentalitatea și necesitățile noastre principale.

Astfel, Alianța pentru Unirea Românilor susține:

redirecționarea discuției de la structura sistemului de sănătate la rezultate;punerea accentului pe prevenire și educație pentru sănătate; introducerea asigurărilor private complementare într-un cadru legal bine definit care să prevină apariția unor probleme de echitate;exploatarea la maxim a noilor tehnologii existente, nu numai în privința aparaturii medicale, ci și a dezvoltării sistemului național de urgență integrat; extinderea serviciilor de telemedicină și extinderea utilizării de soluții IT în sănătate.

2. MORTALITATEA INFANTILĂ, CREȘTEREA RATEI AVORTURILOR ȘI A ABANDONULUI

Nu numai că rata mortalității infantile este de două ori mai mare în România decât în Uniunea Europeană, dar avem și cel mai mare procent de mame cu vârsta între 10 și 17 ani și cea mai ridicată rată de avort din Europa. Totodată, România este țara din Uniunea Europeană cu cei mai mulți copii abandonați.

Dacă viitorul nostru depinde de următoarea generație, viitorul nu arată bine deloc. Dincolo de problemele sociale și economice care derivă din scăderea populației, statisticile de mai sus indică probleme grave în ceea ce privește educația sexuală în rândul adolescenților și sprijinul medical, terapeutic și financiar disponibil populației de sex feminin din România și cu precădere adolescentelor și tinerelor din medii defavorizate, precum și mamelor singure.

Alianța pentru Unirea Românilor consideră posibilă scăderea ratei mortalității infantile, a avortului și abandonului până în 2030 prin:

lansarea unei campanii naționale de informare, educare și finanțare pentru bunăstarea copilului alături de toate organizațiile în domeniu interesate, cu susținerea sectorului privat; investiții în dotarea maternităților din țară; instituirea unui program de educație sexuală în rândul adolescenților, dar și de educație pentru sănătate dedicat femeilor însărcinate; sporirea sprijinului medical, terapeutic și financiar acordat tinerelor mame și mamelor singure; eliminarea treptată, dar totală a instituționalizării copiilor abandonați în favoarea caselor de copii de tip familial.

3.EMIGRAREA

Conform ultimelor cifre, avem aproape 5 milioane de români plecați la muncă în străinătate sau stabiliți definitiv acolo. Știm cu toții că acest fenomen e responsabil pentru mulți copii care cresc fără unul sau ambii părinți, pentru o lipsă a forței de muncă care se face deja simțită în anumite zone din țară, dar și pentru pierderea unui mare potențial uman în multe domenii, mai ales în cercetare și inovație. Și totuși, pe fondul acestui fenomen, România a beneficiat în ultimii 10 ani de peste 50 miliarde de euro, banii trimiși acasă de românii care muncesc afară, cifră care depășește nivelul investițiilor străine din aceeași perioadă. Tot în acest context, românii au avut ocazia să povestească lumii despre noi, câteodată în mod direct, de cele mai multe ori în mod indirect, prin conștiinciozitatea lor, prin stoicism, prin lucrul bine făcut – în fabrici, în universități, în spitale, în corporații, îngrijind bătrâni, făcând curățenie sau culegând căpșuni. Majoritatea celor care au plecat, au plecat pentru a munci, iar prin decența și demnitatea lor au contribuit la crearea unei alte imagini pentru România în străinătate, una mai bună, mai reală, mai caldă.

Dreptul românilor de a călători, studia și munci în Uniunea Europeană e unul firesc, iar contactul direct cu cetățenii altor state membre UE este în mare parte unul benefic pentru imaginea României.

Alianța pentru Unirea Românilor consideră că soluția la fenomenul emigrării constă în:

încurajarea emigrării ca fenomen temporar și nu definitiv;sprijinirea din punct de vedere administrativ și logistic a restabilirii românilor în țară;păstrarea legăturii cu comunitățile românești din străinătate, acordându-le aceleași drepturi, îndeosebi electorale, și sprijin în păstrarea identității culturale și lingvistice, dar și în exercitarea propriilor drepturi ca cetățeni ai Uniunii Europene, oriunde s-ar afla în UE.

GRIJA PENTRU FAMILIE

În legătură cu punctul de program de mai sus, dar nu numai, una dintre preocupările majore ale Alianței pentru Unirea Românilor este și va fi cea pentru familie. Fără familie nu există viitor. Înainte de orice măsură privind sănătatea populației trebuie să ne îngrijim ca în România să se mai nască români, iar acest lucru este posibil și mai cu seamă de dorit să se petreacă în familii.
Familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este singura relație interumană care asigură mediul propice nașterii, creșterii și educării generațiilor viitoare. Ca instituție fundamentală a societății, familia asigură continuitatea poporului român și transferul valorilor și tradițiilor românești.

Așadar, propunem cinci măsuri prioritare în favoare familiei:

1. Promovarea culturii familiale

În ce constă măsura:

Campanii de cunoaștere și celebrare a zilelor dedicate familiei,Introducerea, în sistemul de învățământ public și privat ori în afara acestuia, de cursuri ori programe de consiliere privind viața familială, istoria familiei, cultura familiei tradiționale românești.Consiliere și asistare a familiilor aflate în criză, prin care să fie combătute deresponsabilizarea, alienarea, dezintegrarea familială.

2.Creșterea calității locuirii familiale

În ce constă măsura:

Proiectarea standardelor de calitate a locuirii familiale conform specificului culturii familiale.Elaborarea unei strategii de dezvoltare a construcției de locuințe prin care resursele să fie direcționate către gospodăriile/familiile care au cea mai mare nevoie de ele (tineri, familii cu resurse materiale insuficiente).Extinderea fondului de locuințe sociale destinate familiilor cu resurse insuficiente.Încurajarea locuirii rurale și valorificarea locuințelor abandonate (inclusiv ca locuințe de vacanță destinate familiilor cu copii sau familiilor cu/de pensionari).

3. Armonizarea vieții de familie cu viața profesională

În ce constă măsura:

Adoptarea unor politici publice de conciliere a vieții de familie și viața profesională.Stimularea angajării adulților întreținători de familii, prin asigurarea de facilități angajatorilor, după celor oferite companiilor care operează în zone defavorizate.Creșterea și diversificarea facilităților/serviciilor oferite familiilor angajaților (învoiri din motive familiale, facilități pentru mame, pentru îngrijirea copiilor – de tip asistență financiară, grădinițe, muncă la domiciliu etc.)Încurajarea contractelor de muncă cu timp flexibil și a tele-muncii pentru părinți, mai ales pentru mame

4. Promovarea sănătății familiei

În ce constă măsura

Sprijinirea administrativă a activității medicilor de familie.Promovarea alimentației familiale sănătoase.Reducerea expunerii publicului la campanii publicitare care promovează comportamente nesănătoase.Campanii de conștientizare a pericolului bolilor psihice, mai ales ale celor care afectează copiii..Programe de asistență socială și medicală a familiilor cu bătrâni și copii bolnavi.

5. Încurajarea inițiativelor și activităților economice familiale

În ce constă măsura

Refacerea capacității economice a familiei prin: stimularea producției și serviciilor familialeÎncurajarea proprietății familiale (reducerea impozitelor pe venit și pe proprietăți ale cuplurilor căsătorite, pentru prima proprietate sau pentru proprietățile din mediul rural, cursuri/servicii online de consiliere în gestionarea proprietăților).Stimularea creșterii veniturilor familiale (creșterea deducerilor personale din impozitul pe venit pentru persoanele aflate în întreținere sau continuarea reducerii impozitelor pe venit pentru persoanele cu copii minori în întreținere, proporțional cu numărul de copii, mărirea alocației pentru creșterea copilului, proporțional cu rangul copilului, actualizarea oricărui sprijin financiar în raport cu salariul minim pe economie).Includerea în sumele deductibile din impozitul pe venit a unora din cheltuielile pentru servicii și bunuri de consum de bază destinate creșterii și educării copiilor preșcolari.Creșterea la 5% a sumei maxime redirecționabile din impozitul pe venitul persoanelor fizice către persoanele juridice non-profit care oferă activități sportive, educative, culturale etc. pentru copii.Monitorizarea apropierii graduale a beneficiilor acordate familiilor din România (în prezent 1,32% din PIB) de media europeană a acestor beneficii (în prezent 2,2% din PIB).

CONSOLIDAREA STATULUI DE DREPT

Indiferent de orientarea politică, în spațiul public există un consens cel puțin ciudat în abordarea temelor de interes major. O pătură mică de privilegiați ai sistemului țin departe de procesul de decizie marea parte a populației, iar rezultatele se văd. Singura preocupare: păstrarea privilegiilor și a stării de fapt actuale.

Istoria noastră serveste drept bază pentru a ne desprinde decisiv de trecutul comunist și de a reforma profund instituțiile statului. Domnia legii, transparența, consultările publice și pluritatea de opinii sunt bazele unui sistem cu adevărat democratic, pe care clasa noastră politică le va tot încălca atât timp cât nu vom avea pârghiile necesare să îi combatem. Prezența noastră activă în sistemul politic național și european reprezintă o astfel de pârghie.

Destrămarea blocului sovietic nu a dus la o restaurare a ordinii și valorilor noastre istorice. Deși au existat condamnări formale, urmașii blocului comunist și neocomunist conduc în continuare într-un mod netransparent, fără respect pentru democrație și statul de drept. Pârghiile economice, administrative, mediatice și politice sunt în mâna unui cerc privilegiat, închis oamenilor și grupurilor cu principii și cauze profund morale.

Sistemul mafiot este același și la București, și la Chișinău, neavând soluții pentru o societate măcinată de lipsa de speranță, o societate ai cărei membri sunt făcuți să se urască între ei. Deși aparent pluripartinic, pe temele majore există un straniu consens între diferitele facțiuni ale sistemului.

Totodată, subliniem că niciun proiect de țară, nicio reformă politică, nicio creștere a salariilor, nicio investiție străină nu sunt de ajuns pentru a asigura viitorul unui stat în care nu domnește legea. Astfel, realizarea obiectivelor mișcării unioniste implică în mod firesc lupta împotriva jafului anti-național, lupta pentru independența sistemului judiciar și egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii.

De la eșecul absorbției fondurilor europene până la situația dramatică de la Roșia Montană, sistemul actual, corupt și incompetent, nici nu e interesat, nici nu e capabil să gestioneze eficient tot ceea ce înseamnă capital românesc – economic, social, cultural, natural.

E timpul să revenim la normal prin: consultări publice, depolitizarea administraţiei publice, consolidarea, în baza istoriei noastre și a Proclamației de la Timișoara, a unui sistem politic modern, capabil să asigure dezvoltare și stabilitate economică și politică pe ambele maluri ale Prutului, încurajarea inițiativei civice, a antreprenoriatului politic, edificarea statului de drept, a economiei de piață liberă și asumării unei poziții de leadership în cadrul familiei euro-atlantice.

Alianța pentru Unirea Românilor susține consolidarea statului de drept prin:

asigurarea continuității și a dezvoltării Departamentului Național Anticorupție;recuperarea prejudiciilor produse statului prin fapte de corupție;revizuirea și îmbunătățirea legislației deficitare în domeniu numai în contextul unei ample dezbateri publice, a consultării experților în domeniu, a tuturor forțelor parlamentare și mai ales a sistemului judiciar;depolitizarea administrației publice;promovarea educației juridice și a unei culturi a integrității și corectitudinii în viața publică.

STIMULAREA MEDIULUI DE AFACERI DIN ROMÂNIA

Implicarea excesivă a statului, sistemul bancar de tip oligopol, monopolurile energetice și din utilități, corupția din spatele licitațiilor publice și a parteneriatelor public-private, coroborate cu instabilitatea politică și corupția instituționalizată, sperie, în loc să atragă investițiile străine. Mai mult decât atât, îi determină pe o bună parte dintre actualii sau potențialii noștri antreprenori să părăsească țara în căutarea unui mediu economic mult mai atractiv.

Statul trebuie să fie mai puțin un jucător activ în economia de piață și mai mult observator și arbitru.Doar prin dereglementare, transparență și schimbarea sistemului politic, România poate înlocui « capitalismul de cumetrie » cu o economie de piață liberă, cu un mediu de afaceri performant.Simplificarea și standardizarea taxelor; Scăderea impozitelor pentru investitori; Dezvoltarea infrastructurii; Gestionarea eficientă a fondurilor europene.

CONSERVAREA, PROMOVAREA ȘI VALORIFICAREA VALORILOR, RESURSELOR ȘI PATRIMONIULUI ROMÂNESC – NATURAL, MATERIAL ȘI IMATERIAL

Ultimele păduri virgine din Europa, cea mai mare producție de miere organică, cea mai mare populație de urși bruni din Europa… Patrimoniul natural și cultural este punctul unic de promovare cu succes al României pe plan internațional. Bineînțeles, în spatele “succesului” nostru în conservarea unor bogății naturale și păstrarea unor tradiții ancestrale, care au dispărut de mult în restul Uniunii Europene, se află și elementul “sărăciei”, lipsa de dezvoltare sau dezvoltarea mult mai lentă decât în Vestul Europei. Însă, acest dezavantaj prezintă și un mare capital economic și de imagine care trebuie valorificat și exploatat în mod sustenabil prin intermediul turismului și al agriculturii bio.

Investiții în reabilitarea și valorificarea patrimoniului cultural și instituirea unui sistem de intervenții de urgență în cazul siturilor de patrimoniu aflate în punct de colaps;Protejarea patrimoniului natural și valorificarea sa prin dezvoltarea turistică a regiunilor în cauză;Reglementarea vânzărilor de teren agricol pentru investitorii străini cu scopul de a preveni distrugerea patrimoniului natural și de a evita practici economice agresive pentru agricultura familială sau economia locală; Încurajarea și sprijinirea tinerilor antreprenori în domeniul agricol și îndeosebi agricultura bio; Utilizarea la maxim a fondurilor europene disponibile pentru cercetare și inovare în agricultură;Sprijinirea autorităților locale și ONG-urilor în obținerea de fonduri europene pentru promovarea și conservarea patrimoniului material și imaterial;Promovarea la nivel european a intereselor sectorului agrar românesc în cadrul viitoarei revizuiri a Politicii Agricole Comune: convergența plăților directe pe suprafață post 2020, accesul la piață a fermelor mici și mijlocii, asocierea fermierilor, educația vocațională agricolă.PROTEJAREA DREPTURILOR ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ȘI VALORIFICAREA POTENȚIALULUI LOR STRATEGIC

Deși politica României în protejarea drepturilor minorităților aflate pe teritoriul său este recunoscută ca fiind printre cele mai avansate din Europa, reciprocitatea absolut necesară a tratamentului pentru comunitățile românești din afara granițelor este în continuă degradare în state precum Serbia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Grecia, Croația, Ungaria.

Mai mult decât atât, noua diasporă românească din Uniunea Europeană se confruntă și acum, la 13 ani de la integrare, cu discriminare la nivel instituțional sau individual, nu numai în cadrul noului stat reședință, ci și din punct de vedere al drepturilor și sprijinului garantate de statul român.

Momentan, nu avem o strategie coerentă pentru cei peste 10 milioane de români care trăiesc în afara granițelor si care se confruntă cu încălcări grave ale drepturilor omului garantate la nivel național, european și internațional: de la numărul mare de cetățeni români care au fost împiedicați să voteze la alegerile din 2014 și 2019 la propunerea actualului cancelar austriac Sebastian Kurz de a reduce indemnizațiile pentru copiii românilor din Austria, la demersurile autorităților de la Kiev de a elimina învățământul românesc din Ucraina, la interzicerea dreptului românilor din Timocul sârbesc la propria limbă, cultură și religie, la nerecunoașterea ca minoritate națională a celor 160.000 de români din Bulgaria și a aromânilor din Grecia și până la atacurile comise împotriva mișcării unioniste de către regimul de la Chișinău.

1. ROMÂNII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ: CETĂȚENI EUROPENI CU DREPTURI DEPLINE, NU IMIGRANȚI

Prima noastră datorie față de românii din alte state ale Uniunii Europene este aceea de a le proteja drepturile și libertățile deținute în calitate de cetățeni europeni și de a sprijini eforturile acestora de păstrare a identității culturale și lingvistice.

În același timp, unul din interesele principale ale României în plan european trebuie să îl constituie valorificarea și protejarea resursei extraordinare pe care o reprezintă diaspora românească, comună României și Republicii Moldova, prin revenirea acesteia într-o țară mai mare, mai puternică, atractivă din punct de vedere economic, social și politic, care se bucură de stabilitate socială și viziune politică.

2. OPRIREA ETNOCIDULUI COMUNITĂȚILOR ISTORICE ROMÂNEȘTI

România este și dincolo de granițele ei administrative. Fie că vorbim de comunitățile istorice din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria sau alte țări din Peninsula Balcanică (Albania, Macedonia de Nord, Grecia, de exemplu), în alte regiuni din fosta Rusie Sovietică, sau Europa Centrală, vocea românilor din aceste state nu este auzită în forurile europene decizionale. Doar pentru că mulți dintre etnicii români din statele învecinate nu dețin cetățenia română astfel încât să conteze în ecuațiile electorale, aceștia nu intră în calculul politic și încrederea lor în România scade de la o zi la alta.

Comunitățile românești din vecinătatea României și Balcani reprezintă un potenţial strategic deosebit de important pentru România, ca punte de legătură cu statele de cetăţenie/rezidenţă, iar capitalul uman, economic, cultural şi de imagine pe care aceste comunităţi româneşti îl au trebuie valorificat la maxim.

Aproximativ 6 milioane de români, atât cât reprezintă aceste comunități românești invocate, nu beneficiază de statutul de minoritate națională în statele ai căror cetățeni fideli sunt și, implicit, de drepturile aferente. În cea mai mare parte dintre comunități, școlile în limba maternă le sunt desființate, nu beneficiază de mass-media, serviciu religios în limba maternă sau reprezentare la nivelul administrațiilor publice. Nu peste mult timp, la scara istoriei, fără a acționa corespunzător, aceste comunități vor dispărea cu totul.

De aceea, scopul nostru este de a contribui nemijlocit și de a veghea la respectarea standardelor europene și internaționale ale statelor de reședință ale acestor comunități în ceea ce privește garantarea, respectarea și asigurarea drepturilor omului și persoanelor aparținând minorităților lingvistice, naționale sau etnice, și transpunerea lor în practică.

Pledăm pentru asigurarea mijloacelor necesare păstrării identității naționale pe baza criteriului reciprocității, monitorizarea respectării și implementării legislației naționale și internaționale privind situația minorităților naționale din statele învecinate, inventarierea situațiilor de încălcare de către statele în care avem comunități istorice românești a drepturilor naționale ale acestora, informarea și solicitarea, la nivel european de mecanisme și instrumente de rezolvare a acestor situații, precum și monitorizarea dialogului dintre comunități și autoritățile de la București.

3. ROMÂNII NU SUNT STRĂINI ÎN PROPRIA ȚARĂ

Mai mult decât oricând, apreciem că marea problemă a României contemporane este lipsa unității. Abandonarea poporului român de către clasa politică se poate vedea cu ochiul liber în centrul țării. Românii din județele Harghita, Covasna și Mureș se află în dificultate culturală și identitară, iar prezentarea situației reale a acestora la nivel național și european este o necesitate.

Astăzi, românii din județele Harghita, Covasna și Mureș sunt nevoiți să își apere de unii singuri drepturile identitare elementare din postura de victime ale unei autonomii locale caracterizate, de cele mai multe ori, de politici publice care urmăresc separatismul teritorial pe criterii etnice, segregarea etnică și, nu de puține ori, cu conținut xenofob antiromânesc. Suntem convinși că, dincolo de vorbele sforăitoare care pot satisface mândria celor care se îmbată cu apă rece, comunitatea maghiară are multe de împărțit cu românii în ceea ce privește sărăcia și necazurile zilei de mâine.

Încălcarea drepturilor românilor din județele Harghita, Covasna și Mureș reprezintă o încălcare a intereselor naționale ale poporului român.

Clasa politică actuală și-a irosit în 30 de ani legitimitatea și, odată cu ea, a risipit mare parte din coerența societății românești. Aceasta trebuie reunificată. Este motivul pentru care credem în reașezarea administrației pe principiul competenței și al demnității naționale.

CONCLUZIE

La lozinci ne pricepem cu toții, mai ales cînd pozăm în salvatori providenţiali ai patriei. Dacă A.U.R. vrea să joace un rol însemnat în viitorul României, fiecare membru din A.U.R. trebuie să îndeplinească trei condiţii:

1) să aibă acea stare de spirit pe care i-o dă certitudinea că slujeşte unei cauze drepte, pentru a cărei atingere nu e nevoie să facă rău altora; dacă va avea o asemenea stare de spirit, el va fi un vector de răspîndire prin contagiune psihică, caz în care A.U.R. va tinde spre pragul unui fenomen de masă;

2) să intre în A.U.R.cu convingerea că ultimul lucru pe care şi-l doreşte este să confirme deplorabila părere pe care românii o au despre cei care fac politică, aceea că toţi urmăresc un singur ţel: căpătuirea. Mesajul nostru către alegători este: noi nu facem politică din calcul, din interes sau din poftă de parvenire, noi facem politică din credinţă faţă de Dumnezeu şi din devoţiune faţă de înaintaşi;

3) să aibă ambiţia de a servi drept model de conduită pentru semenii cu care are de-a face, iar pentru asta nu trebuie decît să respecte normele de morală creștină.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis AUR.
Sursa dcnews.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *