Vorbim despre personalul care lucrează în serviciile de ambulanță, medici, asistenți medicali, ambulanțieri sau salvatori montani, vor putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, doar cu anumite condiții. În cazul în care starea de sănătate le permite, vor putea cere să lucreze în continuare.

Personalul profesionist operativ trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

are vârsta minimă de 57 de ani

are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.

Ce se întâmplă cu PENSIILE. Ultimele precizări de la CNPP

Dar în cazul în care “starea de sănătate îi permite exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit fişei postului, cu acordul anual al angajatorului, în urma certificării stării de sănătate de către medicul de medicina muncii”, personalul care lucrează în serviciile ambulanțiere poate fi menţinut în activitate, la cerere, și după împlinirea vârstei de 57 de ani.

Această lege prevede ca în cazul trist în care li se întâmplă ceva, soţul supravieţuitor, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, ai acestora beneficiază de pensie de urmaş.

“Contractul individual de muncă al personalului profesionist operativ nu poate înceta prin demisie în cazul instituirii, potrivit legii, a stării de urgenţă, a stării de asediu sau a stării de alertă ori în caz de mobilizare şi de război, precum şi în situaţii de accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu urmări deosebit de grave”, potrivit legii.
Sursa dcbusiness.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *