Oana Roman, totul despre depresia de care suferă de ani de zile: „Este extrem de periculoasă și poate fi fatală”
Oana Roman și-a deschis sufletul și a vorbit despre depresia și anxietatea cu care se confruntă de ani buni.

Oana Roman este una dintre cele mai apreciate vedete din showbizul românesc. Fosta soție a lui Marius Elisei este foarte activă pe rețelele de socializre, acolo unde împarte cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Recent, aceasta și-a deschis sufletul și le-a vorbit celor care o urmăresc despre problemele cu care se confruntă de ani de zile.

 

Mai exact, potrivit spuselor ei, Oana Roman se confruntă cu depresia și anxietatea încă de pe vremea adolescenței și â de-a lungul timpului a trecut prin tot felul de stări. Aceasta a mărturisit că a avut chiar și episoade negre, însă a reușit cu ajutorul terapiei să țină afecțiunea departe.

„Nu treci peste depresie, peste anxietate și peste atacuri de panică fără terapie. Este importantă credința și rugăciunea, dar în același timp este important să faci terapie. Depresia este o afecțiune medicală ca orice altă afecțiune. Este extrem de periculoasă și poate fi fatală, trebuie tratată la doctor. Treci peste ea în sensul că reușești să o faci să se diminueze foarte mult”, a spus Oana Roman pe Instagram.

„Ea nu dispare 100% niciodată”

Oana Roman a ținut să îi încurajeze pe cei care se confruntă cu aceste probleme și i-a sfătuit fanii să ceară ajutor de specialitate și să nu se lase copleșiți de probleme. Mai mult decât atât, vedeta a menționat faptul că depresia și anxietate nu dispar niciodată, însă se poate ține la distanță pentru a nu ne afecta foarte mult viața.

„Ea nu dispare 100% niciodată. Rămâne într-o stare foarte latentă undeva acolo și în orice moment se poate întoarce. De aceea trebuie să ai grijă de sufletul tău. Depresia intervine în momentul când tu nu mai ai grijă de sufletul tău, când te lași copleșit de toate problemele din jur și de viață”, a mai spus Oana Roman.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *