Sylvia Hoișie, ”mama” Polidinului a transmis că se va vaccina împotriva COVID-19. Femeia a vorbit despre pandemiile dispărute și despre bolile copilăriei sau cele considerate incurabile care s-au năruit cu ajutorul vaccinurilor.

Dr. Sylvia Hoișie, în vârstă de 93 de ani, crede cu tărie în vaccinarea anti-coronavirus. Ea a făcut parte din echipa care a inventat vaccinul Polidin, dar şi vaccinul împotriva holerei.

Sylvia a declarat că un vaccin chiar dacă este făcut într-un timp atât de scurt nu înseamnă că este ineficient. „Demonstrarea eficienţei unui asemenea vaccin este o chestiune de durată şi tocmai rapiditatea cu care s-a lucrat acum poate alimenta îndoielile multora. Dar avansul ştiinţei medicale poate garanta succesul unui vaccin preparat chiar şi atât de repede, faţă de standardele obişnuite.” a transmis medicul pentru adevărul.ro.

De asemenea, doctorul Sylvia Hoișie a adăugat: „Nu una, ci trei companii au solicitat la autoritatea medicală americană autorizarea, după care vaccinurile ar trebui autorizate şi de autoritatea medicală europeană ca să ajungă la noi. Responsabilitatea acestor autorităţi este uriaşă, deoarece este vorba de o chestiune de sănătate publică, de siguranţa a milioane de oameni de prezumtivi consumatori ai vaccinului. Adăugaţi aici vaccinurile, aflate şi ele într-o fază foarte avansată de elaborare sau chiar deja folosite, în China, Rusia şi India.”.

Celebrul doctor a povestit cum timp de șase ani de zile s-au chinuit să prepare vaccinul Polidin. După ce au obținut preparatul au decis să-l testeze între ei, ea și colegii de muncă având vârste cuprinse între 25 și 26 de ani. „Toate reacţiile au fost bune. Şi aşa am primit dreptul de a-l produce, în primăvara lui 1966.” a zis Sylvia Hoișie.

Întrebată ce părere are despre vaccinul rusesc, Sylvia a replicat: „În comparaţie cu ceea ce se ştie despre vaccinurile propuse de companiile din SUA şi Marea Britanie, la un pas de autorizare, despre vaccinul rusesc informaţiile sunt mai discrete. Dar institutul care l-a lucrat este unul cu mare prestigiu în cercetarea medicală. Nu-mi vine să cred că autorii săi ar fi putut

pune în circulaţie un vaccin ineficient, cu atât mai puţin unul dăunător sănătăţii oamenilor. Sigur că şi în acest caz s-a lucrat neobişnuit de repede, dar timpul ne va lămuri mai bine dacă efectele sale sunt sau nu benefice.”.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *