Vindecare miraculoasă pentru nepoata părintelui Arsenie Boca. Femeia a învins o formă gravă de COVID-19, la cei 90 de ani ai săi. Ba mai mult, aceasta a supraviețuit și unui atac cerebral, în urma căruia a stat în comă mai mult de o lună, scrie Realitatea.net.

Nepoata celui mai mare părinte spiritual al României s-a retras într-un centru pentru vârstnici din Bihor. Adăpostul a devenit, în scurt timp, loc de pelerinaj pentru sute de credincioși, care cred că femeia a supraviețuit în mod miraculos. Femeia, care se trage din neamul celui mai mare duhovnic al tuturor timpurilor, este convinsă că s-a vindecat cu ajutorul unchiului său îndepărtat, Arsenie Boca.

O femeie de 102 ani și fiica sa de 80 de ani, ambele vaccinate, s-au vindecat de COVID
Totuși, cazul nepoatei lui Arsenie Boca nu este unul singular. Și alți vârstnici s-au recuperat după COVID-19, atât la noi, cât și în alte țări. În cel mai recent caz, o femeie de aproape 102 ani din Sâncel, dar și fiica sa de 80 de ani s-au vindecat de COVID.

Cele două femei au fost externate vineri, 24 septembrie din Spitalul Municipal Blaj, informează Agerpres. Ambele femei erau vaccinate. Ele au fost internate timp de 9 zile la Secţia Infecţioase, însă, în final, au reuşit să învingă boala.

Născută în 1 decembrie 1919, la un an după Marea Unire de la Alba Iulia, Ana O., care locuieşte în Sâncel alături de fiica şi ginerele său, nu s-a confruntat până acum cu probleme majore de sănătate. „Nana Ană”, cum i se spune, este cea mai vârstnică persoană din satul de lângă Blaj. La împlinirea vârstei de 100 de ani, femeia a fost felicitată de către primarul din Sâncel, care i-a înmânat o diplomă, în semn de apreciere, un buchet de flori şi un tort de ciocolată, precum şi de preotul paroh, Vasile Brumar, care i-a oferit o icoană.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *