Oana Zăvoranu trece prin clipe cumplite după ce Ozzy, cățelușul ei, a fost furat chiar din curtea clinicii pe care o deține.

Partenera de viață a lui Alex Ashraf tună și fulgeră, după ce animalul de companie i-a fost furat chiar din grădina clinicii pe care o administrează. Vedeta a tras un semnal de alarmă și i-a avertizat pe făptași că va merge la poliție și va prezenta imaginile de pe camerele de supraveghere, în cazul în care cățelușul nu îi va fi adus în scurt timp.

Oana Zăvoranu îi avertizează pe cei care i-au furat câinele
Oana Zăvoranu trece prin clipe dificile acum, căci unul dintre animalele ei de companie, Ozzy, a fost furat de către niște trecători ce au văzut cățelușul în curtea unei clinici pe care vedeta o deține.

Deși prima oară bruneta a crezut că patrupedul s-a rătăcit, ulterior a fost șocată să afle, de pe camerele de supraveghere, faptul că micuțul Ozzy a fost luat din grădină de către niște străini.
Cățelul Oanei Zăvoranu a fost furat

Mai mult, soția lui Alex Ashraf este sigură că această situație nu are legătură cu cățelușul, ci dimpotrivă, este o acțiune făcută special pentru a-i face rău, pentru că toată lumea știe cât de mult iubește animalele: „Sunteți foarte proști. Aveți la dispoziție o oră, cei care l-ați furat, să îl aduceți înapoi, dacă nu, începe jihadul pentru cățelul ăsta.

Se vor întampla lucruri îngrozitoare. Sunt suficient de puternică, corectă, asumată, încât să ies în față. Sunteți niște viermi împuțiți. Eu știu că, de fapt, nu are nimeni nevoie de cățelul meu o zi, e doar un act mârșav de a încerca să-mi faceți rău.
Dacă nu apare, vom face live chiar din fața secției de poliție.”, a spus Oana Zăvoranu, într-un live făcut pe contul personal de Facebook.

Oana Zăvoranu a declarat că este pregătită să meargă până în pânzele albe pentru micuțul patruped, așa că a pregătit deja imaginile de pe camerele de supraveghere, cu cei care i-au furat cățelul.

Cum s-au cunoscut Oana Zăvoranu și Alex Ashraf. Cei doi au împlinit patru ani de căsătorie

De asemenea, bruneta a făcut apel și la cetățeni, în caz că îl văd pe Ozzy pe stradă, și a promis o recompensă mare celui care va putea oferi informații sau detalii despre locul unde se află câinele ei: „El este Ozzy, sufletul meu. A fost furat azi în jurul orelor 14:00 din curte, din Strada Andrei Mureșanu Nr.20. Camerele de supraveghere filmează 24/24 și dacă nu îl aduce cel care l-a luat în 30 minute, sunt la Poliție și voi declara furtul cu poze și filmul luat de pe camerele noastre, cât și a vecinilor! Dacă cineva îl vede sau poate da informații despre OZZY, rog să sune la numărul: 0733.210.000, de urgență. Ofer RECOMPENSĂ MARE!”, a fost mesajul postat de Oana Zăvoranu, pe pagina ei de Facebook.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *