Medicul Valeriu Gheorghiță a făcut încă un apel la vaccinare anti-Covid și a subliniat că este singura cale de a depăși valul 4 al pandemiei, care este atât de virulent din cauza variantei Delta și duce la mii de îmbolnăviri zilnic. România e în acest moment în scenariul în care era Italia

în primele luni ale pandemiei, a spus el, referindu-se la faptul că spitalele sunt copleşite de numărul de pacienţi care au COVID. Medicul a afirmat că ridicarea restricţiilor a contribuit la rata mică de vaccinare.

Întrebat cât de departe este România de ce s-a întâmplat anul trecut în Italia, Gheorghiță a răspuns: “Îmi e teamă că deja suntem în acest scenariu. E cât se poate de evident că spitalele și unitățile de primiri urgențe sunt asaltate, copleșite de pacienți cu Covid, lăsând la o parte celelalte categorii de boli, urgențele, arsurile, accidentele rutiere“.

Este o situație extrem de complicată, iar valul 4 e agresiv, a mai spus medicul.

În ceea ce privește evoluția campaniei de vaccinare și scăderea ritmului de vaccinare vara, Gheorghiță a afirmat că sunt mai multe motive pentru care s-a ajuns aici: “Vorbim de un procent mare de persoane

ezitante, procent de persoane pentru care informațiile false transmise au avut un impact. Ridicarea restricțiilor a contribuit la demotivare. Cu atât mai mult cu cât situația epidemiologică era una foarte bună.”

“Să nu ne lăsăm păcăliți de informații din surse obscure, de la persoane care au apărut peste noapte și nu știm cine sunt. Să nu lăsăm garda jos.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *