Radu Pietreanu este unul dintre cei mai buni actori din țara noastră, cu o carieră remarcabilă, un om care știe să-i facă pe alții să râdă, chiar și atunci când sufletul lui suferă.

Celebrul actor din Vacanța Mare a avut probleme de sănătate care l-au țintuit pe patul de spital. În urmă cu ceva timp, actorul s-a văzut nevoit să-și vândă casa pentru a se trata în Turcia.

Radu Pietreanu a revenit pe baricade. Unde poate fi urmărit actorul

Actorul devenit celebru prin rolul lui Costel din Vacanța Mare, a suferit o intervenție chirurgicală în Turcia și astfel s-a pus pe picioare. Pentru a se salva, Radu Pietreanu și-a vândut casa, și astfel a făcut rost de banii necesari la clinica din Turcia. Nu i-a plăcut niciodată să se plângă și să vorbească despre problemele lui de sănătate. Cunoscuți de-ai lui au spus că a făcut sacrificii mari ca să se trateze în Turcia.

Din fericire totul e bine când se termină cu bine, iar acum problemele de sănătate sunt de domeniul trecutului. Radu Pietreanu a revenit în forță la meseria ce l-a consacrat și face românii să râdă și să vadă viața cu ochi dulci.

După ce a ieșit din spital, actorul a reluat colaborarea cu Mugur Mihăiescu împreună cu care a făcut o emisiune online intitulată Țara lui Garcea.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *