Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, luni, că elevii vor reveni la școală pe data de 8 noiembrie. De altfel, Sorin Cîmpeanu a precizat că de pe data de 6 decembrie se vor putea susține și teze.

Sorin Cîmpeanu nu a precizat și modalitatea prin care se vor relua cursurile, fizic sau online. Vineri se va lua o decizie în acest sens.

”În data de 8 noiembrie scoala va începe. Ministrul Educației va rămâne în continuare consecvent ca școlile să înceapă cu prezență fizică. Vineri vom vedea care va fi modul de deschidere a școlilor”, a anunțat ministrul educației în cadrul unei conferințe de presă.

Teze reduse pentru elevii de gimnaziu și de liceu
Referitor la teze, acestea au fost reduse. Concret, elevii de gimnaziu vor avea de dat doar 2 teze, iar cei de liceu doar 3, din 4. În privința elevilor care nu pot lua parte la teze în ziua când acestea se susțin (ministrul s-a referit la cei cu boli cronice, care necesită tratament-n.r) ei pot recupera examenul în funcție de disponibilitate.

”Am decis să reducem numărul de teze pe care elevii îl vor susține în acest an prin excepții. Astfel, toți elevii de gimnaziu vor avea doar 2 teze. Pentru liceu, am redus numărul de patru teze, la trei.

Atât vreme cât am avut foarte multe școli în online, nota la teză va avea o pondere mai mică în raport cu notele pe care elevul le va primi. Multe școli vor mai funcționa în online. Tezele vor putea fi susținute începând cu data de 6 decembrie.

Va fi la latitudinea fiecărui profesor perioada optimă de susținere a tezelor. Fiecărui elev să îi rămână la dispoziție o perioadă în care să-și poată corecta rezultatele.

Cine nu va putea susține teza fizic se va putea face după revenirea la școală, chiar dacă revenirea se va face în semestrul 2”, a mai precizat ministrul educației.

Sorin Cîmpeanu și-a reiterat susținerea pentru începerea școlilor cu prezență fizică, dar în limita în care pandemia permite.

”Nu voi abdica de la acest principiu. Vom avea consultări cu autoritățile sanitare și vineri vom vedea care va fi exact modul de deschidere a școlilor în 8 noiembrie.

Nu vom ajunge în situația în care dacă în jumătate de țară vom avea rată de infectare foarte scăzută și școli fără cazuri de infectare, acele școli să nu poată funcționa fizic”, a mai subliniat ministrul.

66% din angajații din sistemul de învățământ s-au vaccinat anti-Covid. Școlile vor trebui să-și afișeze rata de imunizare
Sorin Cîmpeanu a mai dezvăluit că până acum 66% din personalul din învățământ s-a vaccinat împotriva coronavirusului. Prin urmare, de astăzi școlile își vor afișa pe site rata de vaccinare.

”Toate inspectoratele școlare județene din România au afișat rata de vaccinare la nivelul fiecărui inspectorat. Avem situații îmbucurătoare unde sunt valori de peste 90%. La nivelul fiecărei școli va fi afișat pe site-ul propriu rata de vaccinare, fără nume, prenume și alte date cu caracter personal. Dar este normal ca părinții și elevii să știe, atunci când merg la școală, care este nivelul de vaccinare al personalului din acea școală.

Acest lucru am solicitat să fie făcut public în cursul zilei de astăzi.Am făcut publică rata de vaccinare în Ministerul Educației care este, recunosc, sub așteptări, de 66% – 292 de angajați vaccinați dintr-un total de 444.

S-ar putea ca acest factor să fie luat în considerare atunci când se va stabili posibilitatea de funcționare a școlii cu prezență fizică, alături de alți factori. Dar acest lucru se va stabili împreună cu autoritățile sanitare”, a mai spus ministrul.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *