Lasatul Secului pentru Postul Craciunului – Postul Nasterii Domnului este tinut cu strictete de credinciosii in intreaga lume.

Pe 14 noiembrie, se lasa sec pentru Postul Craciunului – Postul Nasterii Domnului. Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, cand aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte. Acest post dureaza pana pe 24 decembrie inclusiv.

Postul Craciunului incepe pe data de 15 noiembrie si este unul destul de permisiv, astfel ca exista multe zile cu dezlegare la peste.

Cand sunt zile cu dezlegare la peste si vin
Prima zi de dezlegare la peste in Postul Craciunului 2021 este 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii Maicii Domnului in Biserica.

Urmeaza 30 noiembrie, de sarbatoarea Sfantului Andrei, 6 decembrie de sarbatoarea Sfantului Nicolae, 13 decembrie de sarbatoarea Sfantului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Ultima zi in care se mananca peste in postul Craciunului este 18 decembrie.

Tot in post, in zilele de marti si joi se face dezlegare la untdelemn si vin, iar in sambetele si duminicile, pana pe data de 20 decembrie inclusiv, se dezleaga la untdelemn, peste si vin. Daca in zilele de luni, miercuri si vineri Biserica Ortodoxa praznuieste vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, crestinii pot consuma untdelemn si vin; iar daca hramul bisericii sau vreo sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie, atunci se face dezlegarea si la peste.

In zilele de marti si joi, credinciosii pot consuma peste, vin sau untdelemn. In ziua de Ajun se mananca abia seara si doar grau fiert indulcit cu miere, covrig, turte din faina si poame, deoarece cu seminte a ajunat si Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au prevestit si asteptat Nasterea Mantuitorului. De Craciun, indiferent de ziua in care cade, se mananca de dulce.

Traditii si obiceiuri
Ziua de lasata secului vine cu multe traditii, obiceiuri si superstitii din popor. Din batrani se spune ca este bine ca acestea sa fie tinute cu sfintenie pentru a avea noroc tot anul care vine.

“ASEAZA MASA CATRE RASARIT
Orice masa, fie ca este vorba de cea de pranz ori de cina, se aseaza cu fata catre rasarit. Taljerele (farfuriile) si tacamurile trebuie orientate spre rasarit pentru sporirea norocului.

Este bine sa ai pe masa o icoana, deoarece aceasta randuiala are un aspect sacru.

PUNE O FATA DE MASA ALBA
Albul semnifica puritatea si ne pregateste de venirea pe lume a Pruncului Sfant. Fata de masa alba se pune la fiecare masa importanta, cand familia se strange impreuna. In mijlocul mesei se pune paine si sare, spune traditia.

PRIMUL ALIMENT PE CARE TREBUIE SA IL GUSTI ESTE PAINEA
Inmoaie painea in sare daca iei cina. Acest obicei simbolizeaza ospitalitatea populara si este facut in special de catre cei care vor ca pragul casei lor sa fie trecut de persoane nobile, curate la suflet, iubitoare.

PLACINTELE CU BRANZA, NELIPSITE
Cu o zi inainte de inceperea Postului, adica pe 14 noiembrie, gospodinele trebuie sa aseze pe masa placinte cu branza si ciorbe cu carne ori delicatese cu mere si dovleac.

UNGE FERESTRELE CASEI CU USTUROI
Gospodarii adevarati, mai ales cei de la sate, ung ferestrele, pragul si usile casei cu usturoi. Astfel sunt indepartate spiritele rele si energiile negative ori blestemele.

BATUTUL PERNELOR, UN RITUAL DE ATRAGERE A URSITULUI
Fetele batrane ori necasatorite sunt „batute” cu pernele pentru a atrage ursitul. Se spune ca batutul pernelor imblanzeste soarta, care le va aduce petitori in prag.

NU DA NICIUN OBIECT CU IMPRUMUT
Persoanele care dau cu imprumut obiecte din casa vor atrage necazurile asupra familiei si a comunitatii in care locuiesc. Satenii spun ca acest obicei inmulteste lupii, care, coborand la stana, ameninta oile si ciobanii.

MANANCA ACESTE ALIMENTE PENTRU SPOR SI VOIE BUNA
La micul dejun se consuma oua de puica. De asemenea, ciorba de peste simbolizeaza belsug si sanatate, iar placintele cu fructe si legume reinnoiesc sufletele.”

Ce e interzis sa faci de Lasata Secului
In primul rand, nu este bine sa muncesti in timpul slujbei care are loc la biserica. Este foarte important sa nu muncesti, caci se spune ca persoanele care nu respecta cu sfintenie acest indemn vor tremura de frig tot anul si se vor lovi de multe necazuri. Al doilea lucru important de stiut: nu uita sa arunci resturile de la cina peste ogorul casei tale dimineata, la rasaritul soarelui. Se spune ca acest obicei aduce belsug in vietile noastre si bunastare sufleteasca.

Tine oalele cu gura in sus

Al treilea lucru de care ar fi bine sa tii cont: nu aseza oalele cu gura in jos, ci in sus. Se spune ca prin aceasta metoda simpla vei alunga toate bolile si spiritele rele din locuinta. Nu e bine sa te certi cu cei din jur, caci daca te certi azi, de mare necazuri si scandaluri vei avea tot anul! Al cincilea lucru, nu uita sa spui o rugaciune pentru iertarea celor adormiti, dar si a celor vii.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *