Ramona Bădescu a născut în septembrie 2019 un băiat, pe nume Ignazio, într-o clinică privată din Roma.

Cunoscuta actriță și cântăreață a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că își dorește să aibă un copil.

Ramona Bădescu formează din 2017 un cuplu alături de omul de afaceri Fabio Cali. Vedeta a fost invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de pe Kanal D și a fost întrebată dacă s-a simțit judecată vreodată de societate pentru că a devenit mamă la 51 de ani. „Nu. Tatăl meu m-a învățat să respect părerile oamenilor, dar nu m-am simțit judecată pentru că sunt o fire destul de liberă și cred că știu ceea ce fac și plătesc pentru acțiunile mele. Aici nu am hotărât eu, ci Dumnezeu să-mi dea acest copil. Aș fi dorit mult mai devreme, dar nu a fost momentul, momentul în care m-am relaxat și am zis: „Gata nu se mai poate!”, a intervenit și a apărut Ignazio.”

Despre cum s-a raportat la acele critici, Ramona Bădescu spune că a învățat să respecte opiniile celorlalți și consideră că nu există o vârstă pentru a deveni mamă. „În societate e normal, mulți au spus că aș fi putut fi bunică, eu pot să spun că aș fi putut fi chiar străbunică, dacă aș fi făcut pe la 20 de ani un copil, dar nu există o vârstă la care să fii mamă sau nu poți să fii judecată pentru că ești sau că devii mamă. E un lucru atât de frumos și minunat, e lucru cel mai important din viața mea, iar eu sfătuiesc ca toate fetele să aibă încredere și să creadă în Dumnezeu, pentru că se poate întâmpla un miracol.”


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *