Daniela Gyorfi este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară.

Celebra cântăreață este celebră și iubită de o mulțime de oameni, are o carieră de succes și o familie împlinită, dar viața ei nu a fost deloc una ușoară. Și-a pierdut ambii părinți și a suferit mult, trecând printr-o mare dramă.

Daniela Gyorfi, despre ultimele cuvinte ale mamei
Daniela este o femeie împlinită, care are acum tot ce își dorește, dar nu îi mai are alături pe cei care i-au dat viață. Artista a trecut prin clipe de groază în urmă cu opt ani, atunci când mama sa a plecat la ceruri și a lăsat în urmă numai durere și lacrimi.

Femeia a dus ani buni o luptă grea cu boala care, în final, a învins-o. A petrecut mult timp prin spitale din cauza diabetului care avansase și, cu doar o seară înainte de a-și da ultima suflare, i-a spus fiicei sale cuvinte pe care aceasta nu le va uita în veci și care au marcat-o foarte mult.

Cele două și-au mărturisit cât de mult se iubesc, iar mama artistei spunea că arde de nerăbdare să se întoarcă acasă, pentru că nu mai suporta să stea în spital. Dimineața, când Daniela s-a întors la spital, femeia era conectată la aparate, iar medicii i-au spus Danielei Gyorfi că mama ei se află în comă indusă și va muri. Nu a mai putut să facă nimic pentru ea, să o mute la alt spital și așa și-a dat ultima suflare.

”Îmi spunea că >. Dimineața următoare când vin am văzut o grămadă de aparate pe ea și mi-au zis că am indus-o într-o comă, că nu mai are de trăit, din prima clipă mi-au zis că nu mai are nimic că moare. A avut diabet, diabetul a ascuns o metastază, când au descoperit i-au făcut o puncție, n-am putut să o deplasez la alt spital, eram… ” a povestit Daniela Gyorfi.

Nu și-a condus tatăl pe ultimul drum
În anul 2017, Daniela Gyorfi și-a pierdut și tatăl, însă a aflat de moartea luai în urmă cu doar doi ani. Tatăl cântăreței se recăsătorise după divorțul dintre el și mama artistei, iar după ce l-a anunțat pe acesta de moartea femeii, nu au mai păstrat legătura.

Te-ar putea interesa și: Sunt împreună de peste 15 ani, dar nu se căsătoresc. De ce nu fac marele pas Daniela Györfi și George Tal

În 2019, cântăreața a fost anunțată printr-o scrisoare că e citată să meargă să facă succesiunea părintelui său, iar abia atunci a aflat că tatăl ei decedase. Când i-a cerut explicații soției acestuia, aceasta i-a spus Danielei că e bine că a murit, deoarece oricum se lupta cu paralizia. Artista a suferit mult când a auzit acele cuvinte, dar mai ales când a aflat că nu și-a condus tatăl pe ultimul drum.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *