Coronavirus în România, marți, 14 decembrie. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat bilanțul infectărilor și al deceselor pentru a doua zi a săptămânii.

Câte persoane se află internate la ATI
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au anunțat că unul dintre pacienții decedați în ultimele 24 de ore este un tânăr din categoria de vârstă 20-29 de ani, care avea comorbidități și nu era vaccinat. Acesta era originar din Dolj.

Cele mai multe decese au fost înregistrate la persoanele cu vârsta de peste 60 de ani.

Doar 11 dintre cei care au decedat erau vaccinați. Aceștia aveau vârste cuprinse între 50 și 59 de ani, precum și peste 80 de ani. Toți pacienții imunizați care au decedat prezentau comorbidități.

De asemenea, potrivit autorităților, 665 de persoane sunt internate în acest moment la ATI și se luptă să trăiască. Printre acestea, se numără și patru minori.

Câte cazuri noi au fost în ultimele 24 de ore
Numărul cazurilor noi înregistrate în țara noastră a fost de 946 în ultimele 24 de ore.

Numărul persoanelor care au decedat din cauza infecției cu Covid-19 a ajuns la 106 în ultima zi.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 14 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 946 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, au fost raportate 106 decese dintre care 17 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Datele pandemiei din ziua precedentă. Bilanțul pentru luni
După 931 de cazuri sâmbătă și 716 duminică, ziua de luni a adus din nou un bilanț cu sub 1.000 de infectări pe teritoriul țării noastre.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, de duminică până luni, în România au fost depistate cu Covid-19 alte 494 de persoane.

Niciun județ nu a raportat peste 100 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore. Cele mai multe cazuri au fost în București (81), Cluj (41), Timiș (39), Argeș (31) și Sibiu (29).

Sub 500 de cazuri de coronavirus noi raportate în urmă cu 24 de ore în România
Bilanțul total al îmbolnăvirilor ajunge, așadar, la 1.793.643, de la începutul pandemiei în țara noastră. Din acest număr, 1.717.348 de pacienți au fost declarați vindecați.

Luni, GCS a anunțat încă 45 de decese asociate SARS-CoV-2, dintre care 8 au fost anterioare intervalului de referință.

Din totalul de 45 de pacienți decedați, 39 erau nevaccinați și 6 vaccinați. Toți pacienții vaccinați aveau peste 60 de ani și comorbidități.

Bilanțul deceselor în România ajunge la 57.741 de persoane de la începutul pandemiei până în prezent.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *