Miliarde în plus sunt necesare pentru a aproviziona populaţia lumii cu vaccinuri şi medicamente împotriva COVID-19 până în septembrie 2022, a apreciat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează DPA.

Agenţia ONU a estimat acest necesar la 23,4 miliarde de dolari. Suma ar contribui la prevenirea a cel puţin 5 milioane de potenţiale decese şi ar scuti economia globală de peste 5,3 miliarde de dolari.

Distribuţia inegală a vaccinurilor şi medicamentelor de până în prezent împiedică încheierea în curând a pandemiei de coronavirus, a spus OMS. Acest lucru creşte riscul de apariţie a unor variante noi şi mai periculoase ale coronavirusului, împotriva căruia vaccinurile şi medicamentele anterioare nu sunt suficient de eficiente.

„Chiar dacă luptăm pentru a pune capăt acestei pandemii, trebuie să învățăm lecțiile și să ne pregătim pentru următoarea. Este o certitudine biologică faptul că, la un moment dat, va apărea un alt virus pe care pur şi simplu nu îl vom putea stăpâni.

Putem lua măsurile acum pentru a ne pregăti pentru acel virus, pentru a-l detecta și pentru a răspunde rapid când apare”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul unei reuniuni a miniştrilor Sănătăţii şi Finanţelor din G20.

OMS cere vaccinuri și pentru țările sărace

Până în prezent, doar 0,5% din vaccinurile disponibile au fost utilizate în cele mai sărace ţări, deşi ele reprezintă 9% din populaţie, a indicat OMS.

“Dacă cele 6,8 miliarde de doze de vaccin administrate la nivel global până în prezent ar fi fost distribuite în mod echitabil, am fi atins până în prezent obiectivul de 40% în fiecare ţară”, a spus directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Potrivit biroului OMS în Africa, doar 10% din cele 54 de ţări din regiunea africană vor atinge obiectivul de 40% până la sfârşitul anului, în cazul în care nu se întreprind demersuri semnificative.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *