Artista a mărturisit că are planuri de căsătorie cu iubitul ei, afaceristul Robert Stoica, și că au ales deja data nunții.

Maria Constantin se mărită.

Deși mariajul cu răposatul Marcel Toader a fost un eșec, Maria Constantin crede în continuare în instituția căsătoriei. Ea își dorește foarte mult să-și oficializeze relația cu afaceristul Robert Stoica și, desigur, să mai facă un copil.

Spune, totuși, că mai au puțin de așteptat până ca acest lucru să se întâmple, dat fiind faptul că anul viitor va avea întâietate fratele său, care și-a amânat deja nunta de 2 ori. „Nunta noastră va fi în anul 2023, deci anul celălalt, fiindcă la anul se va căsători fratele meu, care își tot amână nunta de vreo doi ani de zile și știm că nu este bine ca doi frați să facă nunta în același an, dar în schimb avem alte planuri, de business. Acel timp limitat pe care îl avem să îl petrecem alături de familie, încercăm să ajungem mai mereu, să facem naveta asta București – Curtea de Argeș, București – Târgu Jiu, București – Vâlcea și așa mai departe. Planul nostru este să rămânem la fel, nu avem un plan special.

În principiu, anul 2023 ne va permite acest lux de a anunța pe toată lumea din timp, să nu fie pe repede înainte și, bineînțeles să alegem și o dată potrivită în care să am alături toți colegii de cântec, să am alături toți oamenii pe care mi-i doresc. Încă nu am fixat o dată, dar cu siguranță la începutul acestui an o vom fixa„, a dezvăluit Maria Constantin pentru Fanatik.

Un lucru e cert: vede în iubitul ei un potențial soț, dar și… tată! Artista își dorește mult să rămână însărcinată, iar la acest capitol și-a pus baza în voința lui Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu vrea și ne dăruiește acest minunat cadou… Noi lăsăm lucrurile să vină de la sine pentru că am învățat de la viață că nu trebuie nimic programat, important este să fim bine, să fim sănătoși și restul este de la Dumnezeu„, mai spune Maria pentru sursa citată.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *