Monica Anghel este una dintre marile artiste ale țării care a intrat în grațiile publicului din România atât datorită talentului său muzical desăvârșit, cât și a felului de-a fi, discret și onest.

Nu a fost implicată în scandaluri mediatice și a trăit întotdeauna admirabil.

Pe lângă faptul că este foarte talentată, are și o frumusețe naturală ce nu poate fi trecută cu vederea.

Cum își menține Monica Anghel tenul perfect
Monica Anghel are 50 de ani și un ten impecabil. La vârsta ei, artista are grijă de modul în care arată, de alimentația sa și de stilul său de viață, iar asta se reflectă asupra aspectului ei fizic. Fără machiaj și filtre, Monica Anghel arată foarte bine, iar dovadă stau pozele de pe rețele de socializare, pentru că vedeta nu se sfiește să se afișeze cu tenul fără pic de fard.

Pentru a-și îngriji pielea, Monica Anghel a dezvăluit că obișnuiește să folosească doar o cremă normală de față, produsă în România. Nimic scump sau sofisticat.

„Poza aceasta este fără nimic, fără filtre, nimic, nimic. Folosesc doar o cremă de față normală, românească. Dar cel mai important lucru este că niciodată nu adorm fără să mă demachiez în prealabil. În rest, cred că este și o moștenire de familie”, a spus Monica Anghel pentru Click.ro.

Cât a slăbit Monica Anghel
Monica Anghel a reușit să-și schimbe complet aspectul fizic după ce a topit nu mai puțin de 30 de kilograme. Artista nu a apelat la chirurg, ci doar a avut mare grijă la alimentație, iar rezultatele au apărut, însă nu rapid. După ce a slăbit marea provocare a fost să-și mențină greutate, dar a reușit cu brio.

„Dimineața, la prima oră, mănânc o omletă cu semințe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10:00 mănânc 10-15 migdale sau nuci. La 12:00 servesc o ciorbiță de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunț la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos”, spunea artista în urmă cu ceva timp.

Monica Anghel a mărturisit că a fost sfătuită de un psiholog să apeleze la un truc pentru a conștientiza cât de mult a slăbit. Astfel, artista a păstrat în garderobă o bluză, o fustă și o pereche de pantaloni pentru a-și aminti, atunci când simte nevoia, ce progrese mari a făcut.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *