O femeie de 32 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, a fost înjunghiată mortal și abandonată într-un câmp.

Agresorul este în vârstă de 29 de ani.

Corpul unei femei din Caraș-Severin a fost găsit într-un câmp, după ce victima a fost înjunghiată mortal de un bprbat de 29 de ani.

Acesta s-a prezentat joi dimineață la sediul Poliţiei Drobeta Turnu-Severin și a povestit tot ce a făcut noaptea trecută. Bărbatul le-a spus anchetatorilor unde a lăsat cadavrul.

„Poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Caransebeş s-au deplasat imediat la faţa locului, cadavrul femeii de 32 de ani fiind găsit în zona indicată. La acest moment, bărbatul de 29 de ani se află în custodia poliţiei”, a precizat sursa citată.

Tribunalul Caraș-Severin demarează o anchetă.

Femeie de 35 de ani, înjunghiată în inimă de fostul soț
La începutul lunii februarie, o altă femeie de 35 de ani a fost înjunghiată în inimă de fostul soț.Crima a avut loc în seara zilei de 4 februarie, în localitatea Zorleni, unde femeia s-a refugiat de frica bărbatului violent.

“La Zorleni, a fost anunțat în această seară că a fost găsită o femeie de 35 de ani cu plagă înjunghiată toracică, în stare gravă, inconștientă. A fost trimisă o ambulanță tip B2 din Bârlad. Femeia a fost declarată decedată, find descoperită prea târziu. Avea o plagă înjunghiată cardiacă. Criminalul e căutat de poliție”, a precizat medicul urgentist Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui.

Polițiștii au deschis o anchetă în vederea găsirii vinovatului.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *