Un nou proiect de lege le-ar putea aduce beneficii serioase pensionarilor.

Următoarea perioadă ar putea veni cu vești excelente pentru pensionarii cu venituri mici. Peste 4,5 milioane dintre aceștia ar putea primi tichete de masă gratis de la stat, în valoare de până la 300 de lei.

Proiectul se află deja în Parlament

Proiectul privind tichetele de masă de care ar putea beneficia pensionarii cu venituri mici se află deja pe masa parlamentarilor și urmează să fie supus votului. În cazul în care va fi adoptat, cetățenii vor primi tichete de până la 300 de lei.

Totuși, pentru a se încadra în această categorie, pensionarii vor trebui să renunțe la alte facilitați, cum ar fi călătoriile gratuite cu mijloacele de transport: „În cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum și de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă.”, se arată în proiectul de lege.

4.537.000 de pensionari ar putea beneficia de tichete de masă gratuite

Peste 4,5 de pensionari cu venituri mici ar putea primi tichetele de masă gratuite. Printre aceștia se numără cei aflați în evidența Casei Naționale de Pensii Publice sau a Caselor Sectoriale de Pensii: „De acestea (n.r. tichetele de masă) vor beneficia aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflați în evidența Casei Naționale de Pensii Publice, precum și cei aflați în evidența Caselor Sectoriale de Pensii.”, a declarat deputatul Ștefan Alexandru Băișeanu, potrivit spynews.ro.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *