Clipe grele pentru Dana Coteanu sau Dana Marijuana, așa cum o știu mulți după numele ei de scenă.

Artista și-a pierdut iubitul, alături de care trăia o poveste de dragoste de mai mult timp.

Solista avea o relație cu Daniel Burlacu, tatăl a trei copii, însă voia ca idila lor să fie una discretă, departe de lumina reflectoarelor.

Bărbatul de 49 de ani, fost campion mondial la box, ar fi căzut de pe o scară, chiar la Marijuana, la Hanul Artiștilor și s-a lovit la cap, murind pe loc, anunță Click.

La scurt timp, Dana a repostat pe Facebook mai multe imagini și mesaje pe contul de socializare, unde prietenii apropiați și-au exprimat regretul pentru pierderea suferită.

„Cu părere de rău și durere în suflet, vă anunț că Daniel s-a stins din viață vineri dimineață.

Luni va fi adus la capela cimitirului Vârteju (Bragadiru), pentru cine vrea să aprindă o lumânare și să-și ia adio de la el.

Iar înmormântarea va fi miercuri, începând cu ora 12:00.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost unul dintre mesajele de pe contul de socializare al bărbatului.

Dana era foarte fericită alături de Daniel, chiar se bucura, în cel mai recent interviu acordat, că este fericită cu un bărbat cu inițială D, evitând să dea detalii despre identitatea acestuia.

„Iubesc și eu, da. Partenerul meu mă ajută foarte tare.

Dar este omul din umbră. Eu mi-am dorit tare să am un partener pe care să-l cheme că pe mine, Daniel”, povestea Dana Marijuana, în urmă cu câteva săptămâni, pentru Click.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *