Anul 2022 vine deja cu vești bune pentru unii români. S-a discutat mult în ultima perioadă despre voucherele de vacanță, iar, în final, autoritățile au decis că acestea vor ajunge la bugetari și anul care vine.

Află ce se întâmplă cu voucherele anterioare, care nu au fost folosite.

Este vestea momentului pentru românii.

Din acest an va avea loc o modificare importantă. Din 2022, voucherele de vacanță se pot da şi în mediul privat. Pot ajunge până la șase salarii minime, spune Ministrul Turismului.

Mai exact, valoarea voucherelor de vacanţă pentru mediul privat poate ajunge până la şase salarii minime pe economie.

Întreaga sumă poate fi deductibilă şi nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor, a declarat, luni, la evenimentul Forumul Business organizat la Piteşti, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu.

„Am adoptat în luna decembrie acea ordonanţă de urgenţă privind voucherele de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă pentru domeniul turistic o infuzie de capital de aproximativ 300 milioane de euro.

Sunt aproximativ un milion de salariaţi la stat. Însă, inclusiv în anul 2021, prevederea legală privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul privat a fost valabilă şi funcţionează şi acum.

Mai este un lucru. Acestea nu sunt limitate la suma de 1.450 lei.

Este bine să facem cu toţii publică această informaţie, pentru că poate fi una dintre metodele de a stimula, din punct de vedere al agenţilor economici, stabilitatea forţei de muncă.

Vouchere de vacanţă pentru mediul privat pot merge până la 6 salarii minime pe economie şi nu am renunţat la acele deduceri fiscale. Agenţii economici au beneficii.

Întreaga sumă poate fi deductibilă, plus că nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor”, a spus Cadariu.

Bugetarii primesc din nou vouchere de vacanță din 2022

Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, a anunțat că acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuţie la sediul instituţiei cu reprezentanţi ai mediului asociativ de profil.

Astfel, a fost realizat și un document în acest sens, care prevedere reluarea acordării de tichete pentru bugetari.

”Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022″, a declarat Daniel Cadariu.

Potrivit proiectului OUG, acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, ar fi fost o măsură care a adus numai avantaje celor care au beneficiat de ea.

Deși majoritatea au depășit bugetul de 1450 de lei (cât valorează tichetele pe un an), diferența a fost una mică, ceea ce înseamnă că ajutorul a fost semnificativ. Ministrul spune că mulți dintre români nu și-ar putea permite o vacanță fără un stimulent.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *