Mesaj de forţă transmis de către preşedintele României către Federaţia Rusă! Klaus Iohannis a arătat cu degetul direct spre Moscova. De ce se fac vinovaţi ruşii, după ce au pornit războiul din Ucraina?

Preşedintele Klaus Iohannis participă la un summit informal la nivel european, organizat la Versailles, lângă Paris.

Rusia este de vină pentru explozia preţurilor din ultima perioadă, este de părere Klaus Iohannis

Cu această ocazie, şeful statului a vorbit şi despre urmările războiului pornit de Rusia în Ucraina şi a dat vina pe Federaţia Rusă pentru creşterea explozivă a preţurilor la energie din ultimele zile, ca urmare a invaziei pornite în Ucraina.

“Este o perioadă foarte complicată în care ne-am întâlnit aici. Este evident că tema centrală a acestor discuţii va fi războiul din Ucraina.

Acest război deja se vede că are urmări în zona noastră și ne afectează, evident și economic. Drept pentru care vom discuta Ucraina, vom discuta despre energie. Știm cu toții că prețurile la energie au crescut, în special ca urmare a acestui război.

Vom discuta despre apărare, dar și despre ce investiții trebuie făcute cu prioritate în Europa pentru a ne permite să ne decuplăm, cât de mult se poate, de gazele rusești, de energia care se importă acum din Rusia şi, evident, pentru a asigura o independență strategică a economiei europene.

În chestiunea Ucrainei, voi explica cum primim noi pe refugiații ucraineni, cum construim și deja funcționează centrul logistic de la Suceava, care va colecta ajutoare umanitare din întreaga Europă pentru Ucraina. Aceste chestiuni vor face obiectul discuțiilor în cadrul acestui summit informal”, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

“Atât timp cât războiul continuă, efectele economice vor exista și vor apărea”
Preşedintele României a subliniat că, deşi România nu este parte a conflictului militar din Ucraina, efectele acestui război le simţim cu toţii, în mod direct, pentru că sunt afectate preţurile şi economiile populaţiei.

Klaus Iohannis a vorbit şi despre soluţiile la care se lucrează în acest moment, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii Europene.

“Prețurile la energie au crescut în urma pregătirilor pentru război și în urma războiului din Ucraina. Atât timp cât războiul continuă, efectele economice vor exista și vor apărea. Discutăm în paralel măsuri prin care vom ține prețurile în aşa fel încât să fie energia în continuare plătibilă pentru consumator, în special pentru consumatorul vulnerabil.

Este vorba despre măsuri în plan naţional, sunt pregătite măsuri şi pentru perioada de după 1 aprilie, dar vom discuta și măsuri europene, pentru a ţine preţurile la energie la un nivel cât de cât acceptabil.

Trebuie să fim conștienți că acest război are efect asupra prețurilor și economiilor noastre. Ceea ce vrem să facem este să păstrăm aceste influenţe la un nivel rezonabil şi, în paralel, să dezvoltăm o independenţă mai pronunţată a economiei europene”, a mai precizat Klaus Iohannis.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *