O reuniune importantă a Consiliului UE a avut loc joi seară. Mai mulți lideri s-au pronunțat în favoarea eurointegrării ucrainene, după o dezbatere intensă, de cinci ore.

În cadrul unei reuniuni informale de joi seară, de la Versailles, mai mulți lideri europeni au spus că sunt de acord să sprijine Ucraina în drumul către UE. Charles Michel, președintele Consiliului European, a împărtășit aceeași părere.

Ucraina, sprijinită să-și urmeze calea europeană
Cinci ore s-au purtat noi dezbateri despre Ucraina, în ceea ce privește eurointegrarea. ”Acum depinde de noi și de ucraineni să realizăm acest lucru rapid”, a transmis apoi președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.

”O noapte istorică la Versailles. După 5 ore de discuții aprinse, liderii UE au spus da eurointegrării ucrainene.

Procesul a început. Acum depinde de noi și de ucraineni să realizăm acest lucru rapid”, a scris Gitanas Nausėda, pe Twitter, precizând și că populația ucraineană trebuie să știe că este bine primită în UE

Într-o declarație a șefilor de stat și de Guvern, de la finalul reuniunii de la Versailles, este notat că Ucraina aparține ”familiei europene”.

”Fără întârziere, vom întări legăturile noastre și vom adânci parteneriatul nostru pentru a sprijini Ucraina în a-și urma calea europeană. Ucraina aparține familiei noastre europene”, este menționat într-o declarație comună a mai multor lideri europeni.

”Prețurile la energie au crescut în urma războiului și atâta timp cât războiul continuă, efectele vor exista și vor apărea, dar noi discutăm măsuri prin care vom ține prețurile în așa fel încât energia să fie în continuare plătibilă în special pentru consumatorul vulnerabil.

Trebuie să fim conștienți de faptul că războiul are influențe asupra prețurilor și economiilor noastre. Vrem să păstrăm aceste influențe la un nivel rezonabil”, a declarat Klaus Iohannis.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *