Daniel Auster era eliberat pe cauţiune, după ce a fost arestat în Duminica Paştelui catolic, şi se confrunta cu acuzaţii de omor din culpă referitor la decesul fiicei sale de 10 luni, Ruby.

A fost găsit cu droguri de oamenii legii, care au precizat că e vorba despre o supradoză accidentală. Poliţia a explicat că doza este similară cu cea pe care o lua de obicei.

Fetița lui Daniel Auster, Ruby, a fost găsită anul trecut, pe 1 noiembrie, inconștientă în locuința acestuia din Brooklyn. Micuța a fost transportată la spital și i-a fost declarat decesul. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Autopsia a arătat că bebeluşul a murit din cauza unei supradoze de fentanil şi heroină. Nu este clar cum a ingerat copilul drogurile.

Auster a spus poliţiei că şi-a injectat heroină când soţia sa a plecat la serviciu şi când s-a trezit a găsit-o pe Ruby „albastră, lipsită de viaţă şi fără răspuns”.

„Incidentul a fost considerat omucidere” după consultarea Biroului procurorului de district, a adăugat poliţia, precizând că Daniel Auster a fost arestat şi acuzat.

Cauţiunea lui a fost stabilită la 100.000 de dolari în numerar sau la 250.000 de dolari.

Tatăl lui Daniel, Paul Auster este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori newyorkezi, autor al „Trilogiei new-yorkeze”, „Moon Palace” şi „Leviathan”. În romanul său „Oracle Night”, apărut în 2003, povestitorul este un scriitor al cărui fiu este dependent de droguri. Mama sa, Lydia Davis, 74 de ani, este de asemenea scriitoare şi traducătoare. Paul Auster şi Lydia Davis au divorţat din 1978.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *