Un salvator argeșean a pierdut lupta cu viața în timpul intervenției pentru stingerea unui incendiu de vegetație înregistrat pe A1, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

Potrivit DSU, în timpul misiunii, unul dintre membrii echipajului a observat că un coleg s-a prăbușit la pământ.

Au început de urgență manevrele de resuscitare.

Două echipaje SMURD de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă s-au deplasat de urgență. Cu toate eforturile depuse, medicii nu au reușit sa îl readucă la viață pe bărbat.

“Suntem alături de familia îndurerată și le vom acorda suportul necondiționat pentru depășirea acestui moment atât de dureros pentru noi toți”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

Astăzi, un pompier argeșean a pierdut lupta cu viața în timpul intervenției pentru stingerea unui incendiu de vegetație.
În timpul misiunii, unul dintre membrii echipajului din care făcea parte l-a văzut căzut la pământ.

Imediat au fost efectuate manevrele de resuscitare.
În același timp, două echipaje SMURD de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă s-au deplasat în sprijin, însă, cu toate eforturile depuse, nu au reușit sa îl readucă la viață.
Circumstanțele producerii evenimentului sunt în curs de stabilire de către organele abilitate în acest sens.
Suntem alături de familia îndurerată și le vom acorda suportul necondiționat pentru depășirea acestui moment atât de dureros pentru noi toți!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *