Moartea reginei Elisabeta reprezintă unul dintre cele mai discutate subiectele momentului. Tot mai multe detalii importante ies acum la iveală în legătură cu Suverana, ce mai longevivă conducătoare. Aflăm acum care a fost cea mai mare dorință a ei și ce gest a făcut cu puțin timp inainte de a-și da ultima suflare.

Marea dorință a Suveranei

Suverana a lăsat în urmă o adevărată istorie. Viața ei a fost una de poveste, dar la această poveste au participat și oamenii din jur, pe care i-a iubit necondiționat. Cea mai bună prietenă i-a fost chiar cea care se ocupa de vestimentația ei și se asigura că arată mereu impecabil, cea care îi știa toate secretele și îi făcea zilele mai bune.

Angela a lucrat pentru casa regală și pentru Regină pentru mai mult de 25 de ani, perioadă în care a lansat și cartea „The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe”/„Cealaltă față a monedei: Regina, Dulapul și Garderoba”. În toți acești ani i-a fost reginei asistent personal, consilier, s-a ocupat de tot ce înseamnă vestimentație și accesorizare și i-a devenit și cel mai de încredere om.

Pentru toți anii în care i-a fost alături, răsplata Reginei Elisabeta a II-a pentru Angela Kelly nu a ezitat să apară, deși Gurile rele spuneau că nu mai sunt în relații bune. Chiar inainte de a-și da ultima suflare, suverana și-a spus ultima dorință, care o privea direct pe Angela. Astfel, după moartea ei, Kelly va rămâne în familia regală, spre deosebire de alți oameni care au lucrat pentru Regină, iar aceasta va primi o casă la mică distanță de Castelul Windsor.

Regina a vrut să se asigure că mâna ei dreaptă va rămâne la Castel, unde va face alți oameni fericiți. Mereu a considerat că are mâini de aur și a fost mulțumită de toate serviciile ei.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *