Fiul Manuelei Harabor si al lui Dan Chisu a implinit 32 de ani. Regizorul nu si-a recunoscut copilul pe care-l are cu actrita. Dan Chisu a spus ca Manuela era maritata la acea vreme si ca ei doi au avut doar o relatie pasagera.

”Relatia mea cu Manuela a fost o relatie temporara. Era in perioada in care am plecat din tara si am avut o poveste absolut extraordinara intr-o vara, la mare. Ea era casatorita atunci! Stiu doar cateva lucruri. Ca ea nu a fost foarte sincera si mai stiu ca sotul ei o iubea foarte, foarte tare. Nu pot sa judec problema ei, pentru ca n-am discutat-o niciodata. Eu eram un pasager. M-am simtit destul de vinovat atunci de ce mi s-a intamplat, dar, nefiind in tara, aveam o justificare si spun sincer ca nu mi-am imaginat ca o femeie care e casatorita poate sa mearga atat de departe, desi mai tarziu am inteles ca erau in separare, despartire, amanunte care oricum nu conteaza.”, a spus cu ceva vreme in urma Dan Chisu.

”Relatia dintre mine si Manuela a continuat sporadic, absolut sporadic, n-a fost niciun fel de proiect serios. N-am locuit impreuna, n-am avut planuri sa ne casatorim, nici sa avem ceva in comun… Ne placeam, ne intalneam, ne iubeam si asta era! La un moment dat, dupa o intalnire pe care o avusesem candva, undeva… in noiembrie, nu stiu, m-a anuntat ca este insarcinata si ca va naste un copil. In septembrie m-a anuntat: «Esti tata si… ai un baiat».”

”Ea a luat o decizie unilaterala, dupa care mi-a dat telefon si mi-a spus: «Am un copil pe care vreau sa-l cresc singura. N-ai niciun fel de obligatie. Am vrut eu sa fac un copil cu tine». Eu am intrebat-o: «Manuela, tu ai avut certitudinea acestui lucru?» si mi-a spus «Da! Este certitudinea mea». Desi si ea stie, si eu stiu ca ea nu a intretinut in acea perioada relatii numai cu mine!”, a spus Dan Chisu.

Acesta a sustinut de-a lungul timpului ca nu s-a pus niciodata problema sa recunosca copilul pe care-l are cu actrita. „Problema s-a pus la un moment dat, dar i-am spus: «Nu pot sa recunosc un copil care a venit din senin»… Asa as putea sa dau un anunt: «Mai sunt fete care doresc sa recunosc copii?», haideti sa dau o lista, ca daca tot cred pe toata lumea care spune: «Am avut o noapte cu tine, haide sa-mi recunosti copilul…».

Nu se poate asa ceva! Ea s-a recasatorit, copilul a plecat in strainatate, s-a intors in tara. M-am detasat de aceasta problema, pentru ca nici nu vreau sa cred ca m-as putea implica in vreun fel… Mai ales ca imi doresc foarte tare un copil. Dar imi doresc un copil pe care sa-l fac prin propria mea vointa. Nu vreau sa fac copii la intamplare!”, a spus Dan Chisu pentru revista Tango.

Andrei a implinit 32 de ani

Andrei a implinit 32 de ani si este un barbat in toata firea. Manuela Harabor a postat un mesaj emotionant, in mediul online, cu ocazia zilei de nastere a fiului ei. „32 de ani in care Andrei ne-a invatat sa fim mai buni, mai intelegatori, sa avem mai multa rabdare, sa iubim cu adevarat! Suntem impreuna in formula completa! Cezarina a fost fotograful, ca de obicei, iar Cristina, draga noastra prietena, a fost din nou alaturi de noi”, este mesajul Manuelei Harabor, postat pe Facebook.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *