Preşedintele Burkina Faso Roch Marc Christian Kaboré ar fi fost arestat de către armată şi închis în tabăra militară Karpala, la Ouagadougou, potrivit mai multor publicaţii care evocă o lovitură de stat.

Ziarul francez Le Figaro scrie că a obţinut o confirmare a acestei informaţii.

Militari rebeli s-au postat în piaţa din faţa sediului radioteleviziunii (RTB), un semn care anunţă de obicei puciuri.
Situaţia era însă foarte neclară, în contextul în care internetul pe mobil a fost tăiat, duminică, iar comunicaţiile sunt extrem de dificile.

Potrivit presei locale, şeful statului ar fi fost deţinut în tabăra militară Karpala de la Ouagadougou. În capitala survolată de elicoptere, se auzeau cu regularitate tiruri de arme de foc.
Preşedintele Kaboré nu a mai fost văzut sau auzit de duminică, când au izbucnit revolte în mai multe cazărmi.

Aceste evenimente nu erau neapărat neaşteptate, în contextul în care puterea pare fragilă, iar armata înregistrează pierderi importante fără să reuşească să controleze violenţa jihadistă.

Guvernul a părut, într-o primă fază, că oprește această furie.

Focurile de armă au fost recunoscute într-un comunicat, după care ministrul Apărării a recunoscut răzvrătirea militară la televiziune, însă a exclus orice tentativă de lovitură de stat.

În tabăra Sangoulé Lamizana, una dintre cele mai mari din oraş, la fel ca la baza aeriană, agitaţia părea să scadă.

Revendicări au fost transmise mai multor publicaţii.

Militarii răzvrătiţi cer ”mijloace adaptate luptei antijihadiste”, ”efective în consecinţă”, şi destituirea Statului Major. Însă nu cer plecarea preşedintelui.

Duminică seara, în timp ce militarilor li se alăturau tot mai mulţi civili ostili gestionării Guvernului, evenimentele s-au accelerat.

Tiruri au fost auzite în mai multe cartiere şi în jurul reşedinţei prezidenţiale. Militarii au ieşit din cazărmi şi au alimentat temerile cu privire la o lovitură în forţă.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *