După o singură zi de aplicare, cele mai multe ingrediente conţinute în cremele de protecţie solară ajung în fluxul sanguin la niveluri suficient de înalte cât să necesite investigaţii guvernamentale de securitate medicală, arată o cercetare restrânsă condusă de Centrul pentru Evaluarea Medicamentelor şi Cercetare din componenţa Food and Drug Administration – FDA din SUA.

Studiul, publicat luni în jurnalul medical JAMA, arată că nivelul a trei ingrediente continuă să crească în sânge pe măsură ce sunt aplicate şi rămân în corp cel puţin 24 de ore după ce utilizarea a încetat.

Substanţele studiate – avobenzonă, oxibenzonă, ecamsul, octocrylene – fac parte dintr-un grup despre care reprezentanţii FDA au declarat că au nevoie de teste de siguranţă suplimentare înainte de a fi considerate sigure şi eficiente.

Concentraţia de oxibenzonă din corp era de până la o sută de ori mai mare decât a celorlalte trei ingrediente testate, a arătat studiul.

Aşadar, în aceste condiţii, trebuie să mai folosim protecţia solară?

Iată ce spun experţii. „Studiul trebuie să evalueze aceste rezultate şi să determine care sunt adevăratele implicaţii medicale ale absorbţiei acestor ingrediente“, a spus dermatologul dr. David Leffell, de la Yale School of Medicine, purtător de cuvânt al Academiei Americane de Dermatologie.

Între timp, oamenii trebuie să se protejeze în continuare în faţa razelor solare. „Soarele este adevăratul inamic în această chestiune“, a punctat Scott Faber, vicepreşedinte al Environmental Working Group – EWG.
„Nu este ceva nou că aplicarea loţiunilor sau a altor produse pe piele, acestea sunt absorbite în corp“, a mai spus Faber.

„Acest studiu este felul în care FDA arată că aceste ingrediente uzuale din produsele manufacturate trebuie să treacă teste suplimentare de siguranţă pentru a vedea dacă ridică riscuri de sănătate.“
Cremele solare sunt comercializate fără o reglementare strictă, şi sunt folosite pe scară largă pentru a bloca radiaţiile ultraviolete ce pot cauza cancer de piele, cea mai frecventă afecţiune malignă în Statele Unite.

Cercetătorii nu au dat publicităţii numele produselor folosite în studiu.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *