Singurul elev din din Târgu-Mureș, care a luat nota 10 la Bacalaureat, a anunțat că va pleca în Anglia și se va mai întoarce în România, „doar dacă se va schimba sistemul”.

David Purcar a fost șef de promoție la Colegiul Național “Unirea” din Târgu-Mureș. El a făcut un anunț tulburător și a anunțat că va pleca în Anglia și se va mai întoarce în România, doar dacă se va schimba sistemul.

David a absolvit la specializarea Matematică- Informatică unde a obținut media finală 9,94. Viitorul student a declarat că examenul de Bacalaureat nu a fost deloc greu, scrie extranews.ro

“Examenul nu mi s-a părut de o dificultate ridicată. La Matematică și la Fizică m-am uitat pe barem și știam că o să iau 10. La Limba Română se știe că notarea este subiectivă, acolo nu eram 100% sigur, dar bănuiam că voi lua o notă peste 9,00- 9,50, cât m-am autoevaluat“, a declarat David care în cele din urmă a obținut nota 10, citat de CanCan.

Tânărul absolvent spune că vrea să studieze în Marea Britanie, deoarece ar acumula mai multă experiență și s-ar întoarce în România, doar dacă societatea s-ar schimba în bine.

“Doresc să termin cei trei ani de facultate, după care să fac un an de masterat în cadrul aceleiași universități. Deocamdată nu mă văd revenind acasă pentru că am mai multă experiență de învățat în Marea Britanie. Însă, pe viitor ar fi o opțiune să mă întorc în România, doar dacă societatea s-ar schimba în bine, dacă ar fi mai multă meritocrație și mai puțină corupție. Mă gândesc că ar fi interesant să pot aplica la noi în țară tot ceea ce voi învăța în anii de studii în străinătate“, a mai afirmat David Purcar.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *