Marina Almășan (56) este un realizator de televiziune dedicat meseriei sale, dar în spatele zâmbetului său se ascunde o dramă personală. Nu multă lume își amintește povestea divorțului de Victor Socaciu, dupa 16 ani de mariaj, care a trecut-o pe vedeta umilită și înșelată prin toate stările. A fost unul din cele mai dureroase divorțuri din showbiz.

Marina Almășan este unul dintre cei mai populari realizatori de televiziune, dedicarea sa fiind binecunoscută. În spatele permanentului zâmbet, însă, se află numeroase războaie, atât în plan profesional cât și în plan personal.

În acest moment, Marina Almășan este în conflict cu conducerea postului de televiziune TVR, postul la care activează de ani de zile. Vedeta a făcut public faptul că șefa TVR refuză să-i difuzeze documentarul despre cel mai mare oraș al Chinei, fără ca măcar să fi văzut filmul,relateaza viva.ro

‘Deja mi se dă de înţeles că nu-mi voi mai găsi loc în grila de toamnă – un nou abuz fără margini’, a scris vedeta pe Facebook, adăugând că ea și colegii săi vor merge pe calea oficială pentru a rezolva nedreptățile.

Marina Almășan și Victor Socaciu, cel mai urât divorț din showbiz
Marina Almășan nu este pusă pentru prima dată în viață într-o situație delicată și urâtă. În 2011, aceasta a divorțat de Victor Socaciu, cunoscutul cântăreț devenit ulterior politician, după 16 ani de mariaj. Din păcate pentru realizatoarea de televiziune, divorțul a fost unul dintre cele mai urate din showbiz, cu vorbe grele, acuzații și dezamăgiri crunte.

Conform propriilor relatări, Marina a făcut totul pentru căsnicia cu Victor Socaciu, susținându-l pe acesta în campaniile politice și fiindu-i alături trup și suflet în cea mai grea încercare din viața acestuia, transplantul de rinichi din 2009. Aflând că motivul deselor plecări de acasă ale soțului și dezinteresul subit pentru familie (nr. cei doi au un băiat de 21 de ani, Victor) era din cauza faptului că acesta începuse o relație în paralel, Marina a încercat să-și salveze căsnicia. Într-un final, artistul s-a și căsătorit cu femeia ce îi devenise amantă, la rândul ei căsătorită, de meserie impresară.

‘Cu actuala lui soție, această femeie care era impresara lui, am avut o convorbire telefonică atunci când am aflat de existența ei. El nega că ar fi avut o altă relație decât profesională. Am rugat-o să-l lase, că Victor are o familie, o soție care-l iubește, să-și vadă de familia ei și să întrerupă relația. Mi-a râs în nas. Am încercat și să dau de soțul ei. El mi-a spus neputincios că nu are ce să-i facă. Mi-am dat seama că e o bătălie pe care nu o pot câștiga. Am lăsat timpul să treacă. Soțul meu a dat de înțeles că se întoarce acasă. Dar am aflat apoi că a mers în paralel„, a declarat Marina Almășan pentru Libertatea în urmă cu ceva vreme.

Marina Almășan, înșelată după 16 ani de mariaj
Marina Almășan și-a deschis inima și într-un interviu pentru Wowbiz, spunând că a făcut tot ce e omenește pentru a salva căsnicia cu cel alături de care era convinsă că va îmbătrâni.

‘De fostul soț mă leagă doar amintirile frumoase ale începutului, de care uneori îmi este tare dor. Mi-a fost greu să accept că barbatul acela nu mai este. Am crezut, în toți acei ani, că dacă eu iubesc cu patimă, dacă mă dedic trup și suflet omului de lângă mine, cu prețul neglijării propriei cariere, dacă am încredere în el și-i oferi libertatea de a se ‘dezvolta’, niciun nor nu ne poate umbri fericirea. Eram sigura că voi îmbătrani lângă el… N-a fost sa fie asa’, a relatat prezentatoarea emisiunii ‘Femei de 10, bărbaţi de 10’.

Din fericire, soarele a apărut pe strada Marinei, astfel că acum aceasta are o relație împlinită cu omul de afaceri Georgică Conu, care a început la scurtă vreme după divorțul dureros de Victor Socaciu.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *