Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că au fost anulate deja toate evenimentele publice de anul acesta, inclusiv Târgul de Crăciun și concertul de Revelion din Piața Constituției.

„Cu părere de rău, anul acesta nu vom avea nici Târgul de Crăciun, tradițional deja în Capitală, Revelionul nu mai are cum să se organizeze, că ar fi peste 50.000 de persoane în Piața Constituției.

Nu avem nicio garanție că acest virus o să dispară, dimpotrivă, ne așteptăm la valul doi începând cu partea a doua a lunii octombrie, noiembrie, decembrie, în paralel cu gripele de sezon.

Va trebui să ne obișnuim și cu noul coronavirus”, a spus Gabriela Firea într-un interviu pentru stirileprotv.ro.

Pe de altă parte, Primăria a cerut aprobare pentru redeschiderea parcurilor. Atenție însă, locurile de joacă ar putea rămâne în continuare închise. Se pregătesc și măsuri speciale pentru evitarea aglomerației din mijloacele de transport în comun.

La finalul săptămânii viitoare am putea să ne plimbam din nou în parcuri. Primăria a cerut acordul Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență pentru a le redeschide, atât pe cele mari, cât și pe cele mici, dintre blocuri.

Dacă se redeschid, la intrarea în parcurile din București vom primi materiale informative cu un set de recomandări, pentru a preveni răspândirea noului virus: să evităm locurile aglomerate, dacă ne întâlnim cu cineva cunoscut să nu ne îmbrățișăm și să nu dăm mâna. În plus, chiar dacă suntem afară, și în parc este recomandat să purtăm mască, mai ales că este posibil să se aglomereze de pe 15 mai.

În parcuri vor fi și polițiștii locali care de această dată vor avea doar rolul de a monitoriza.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *