Un atelier de încălțăminte din Cluj-Napoca a inventat pantofii de distanțare socială. Prețul unei perechi de încălțămite începe de la 500 de lei, iar mărimea începe de la 70.

Pantofii de distanțare socială, o invenție a unui meșter clujean, noua modă în Ardeal
Inventatorul, Gheorghe Lup, a dezvăluit cum i-a venit ideea de a crea acești pantofi. „Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă, domnule, aproape de tine, parcă îți suflă în ureche.

Am zis hai să fac, domnule, niște pantofi, astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiți, să le dăm o pereche de pantofi de ăștia… să stea la distanță”, a explicat bărbatul, pentru Dejeanul.

Chiar dacă pantofii pot fi considerați o „pedeapsă” pentru cei care nu respectă măsurile de distanțare socială, încălțămintea specială poate fi și un cadou inedit pentru cei care țin neapărat să respecte toate regulile impuse de autorități pe durata pandemiei de coronavirus.

Pentru 500 de lei, orice doritor poate intra în posesia pantofilor de distanțare socială. Deși pare destul de scump, Lup își justifică munca.

Fiind vorba de o măsură dublă folosită pentru a crea acești pantofi, intră mai mult material decât pentru o pereche de pantofi oarecare.

„E destul de mult de lucru. Trebuie modificate calapoadele, din două facem unul. Trebuie un alt tipar pentru că e unicat, îți trebuie material mai mult, într-o astfel de pereche intră aproape un metru pătrat de piele…nu e chiar așa ușor de făcut”, a explicat inventatorul.

Mai mulți actori de la teatrele din țară au comandat acest tip de pantofi, însă meșterul încurajează toți românii să apeleze la serviciile sale.

Grigore Lup s-a născut în satul Chiuiești și s-a ocupat cu meșteritul de încălțăminte încă din tinerețe, însă de câțiva ani și-a deschis propriul atelier pe strada Dâmboviței din Cluj-Napoca.
Sursa fanatik.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *