Mihai Bendeac a luat decizia de a dona toți banii de pe urma vânzării primei sale cărți în scop caritabil. Gestul actorului și juratului de la Antena 1 l-a lăsat mut de uimire pe Codin Maticiuc, care a ținut să vorbească puțin despre prietenul său.

Detectivul de la Masked Singer România a mărturisit că actorul din serialul „Băieți de oraș” se numără printre cei 30 de donatori pentru ridicarea unor spitale publice din bani privați, fiind singura persoană fizică care a luat act de această campanie încă de la începutul ei.

Omul de afaceri a rămas impresionat de mărinimia actorului, mai ales că Mihai Bendeac nu se scaldă în bani, așa cum fac unii dintre prietenii milionari ai lui Codin Maticiuc. Cu această ocazie afaceristul a postat pe rețelele de socializare și câteva imagini cu actorul din timpul vizitei de la Spitalul Fundeni.

Codin Maticiuc, uimit de donația lui Mihai Bendeac de pe urma cărții sale
Mai mult decât atât, juratul de la Pro TV este convins că în următoarele luni Mihai Bendeac va urca în topul donatorilor și nu este exclus să ajungă chiar pe primul loc, mai ales că în momentul de față dăruiește 20% din veniturile încasate în mediul online.

„Un singur om. Mihai Bendeac a scos o carte. Nu, nu, nu așa vreau să încep. Mihai Bendeac a fost cu mine la Fundeni înainte să încep #spitalepublicedinbaniprivati, a rămas impresionat de ce a văzut acolo și a promis că mă va ajuta în acțiunea mea de a renova spitale de stat.
A început de ceva vreme, donând 20% din veniturile lui din online către această cauză. Știți cum arată lista mea de donatori importanți acum? Sunt 30 în total, firme puternice din România cu cifre de afaceri de milioane.
Și Mihai Bendeac. Pe locul 23. 23 din 30, singura persoană fizică din niște monștrii financiari. Buuun, continuăm. Mihai Bendeac a scris o carte. Se numește «Conversații cu mama», o puteți lua din mediul online, este o carte foarte mișto.

Am citit-o, dar nu vreau să vorbesc acum, în acest articol despre conținut. Pur și simplu nu vreau. Să vă povestesc chestii, de ce și cât de mult îmi place ar umbri ceea ce urmează.
Mihai donează TOT venitul lui din carte către Fundația Metropolis și #spitalepublicedinbaniprivati și să mă scuipați pe mine dacă până de 1 martie nu trece pe primul loc între toți marii donatori, firme care își și deduc din taxe contribuția.

El, singur, un om. Pe persoană fizică. Din toți prietenii mei milionari? El. Un actor. Deloc sărac, dar departe de a fi milionar. Între toate brandurile? El. Brandul Mihai Bendeac. Numărul unu.
Ce să îi zic eu lui? Mulțumesc?
S-ar supăra, căci știe cât muncesc, unde merg banii, vede rezultatele. Poate îi mulțumiți voi. Cumpărându-i cartea. Sau fie și printr-un gând bun”, a scris Codin Maticiuc pe rețelele de socializare despre gestul lui Mihai Bendeac legat de veniturile obținute de pe urma vânzării cărții sale.
Sursa fanatik.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *