Institutul Naţional de Sănătate Publică a realizat o analiză privind evoluţia evidemiei de coronavirus în România. Analiza arată o tendință de creștere a ratei de incidență la nivel național în ultimele două săptămâni. În majoritatea județelor si in Municipiul București se înregistrează o rată de incidență cumulată de peste 100 cazuri/100.000 locuitori. Majoritatea cazurilor sunt în zone urbane, iar în ultima perioadă se observă o uşoară creștere a ratei de pozitivitate a testelor.

Neoficial, pe baza evoluţiei numărului de cazuri din ultimele zile şi pe baza estimărilor pentru următoarele zile, cu peste 3500 de cazuri noi pe zi, specialiştii estimează că valul 3 al epidemiei a început în România. Dacă epidemia urmează acelaşi model matematic cu precedentele valuri, am putea avea un vârf în perioada 15-20 aprilie, cu 20-22 de mii de cazuri pe zi, dublu faţă de situaţia din valul 2 (noiembrie 2020).
Potrivit INSP, începând cu data de 14 februarie 2021 (la 7 zile de la deschiderea școlilor) se urmăresc 3 scenarii ipotetice de posibilă creștere a numărului de cazuri de infecție:

1. Creștere constanta cu 1%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 3.300 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

2. Creștere constanta cu 2%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 4.600 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

3. Creștere constanta cu 4%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 8.900 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

Începând cu data de 17 februarie se înregistrează o creștere susținuta a mediei cazurilor confirmate pe parcursul ultimelor 7 zile consecutive, evoluția îndreptându-se spre scenariul 2.

Impact

Impactul direct asupra sistemului sanitar datorat creșterii numărului de cazuri confirmate in grupa de vârsta 0- 19 ani este redus. La data de 23 februarie, din totalul cazurilor confirmate (in perioada 8 – 21 februarie) in grupa de vârsta 0-19 ani, 2.9% erau internați in secții (din care 44.7% cu forme ușoare sau asimptomatici) si 0.2% erau internați in secții de ATI.

In perioada următoare este posibil sa se observe un impact indirect datorat faptului ca 97% din cazurile din grupa 0-19 ani sunt izolate la domiciliu. Este posibil ca aceste cazuri sa transmită infecția la persoanele adulte din aceeași locuința, iar acestea, in funcție de vârsta si comorbiditati, sa prezinte forme de boala care sa necesite spitalizare.

Observarea acestei creșteri a numărului de cazuri nu poate fi pusa pe seama răspândirii in comunitate a variantei de virus din Marea Britanie. Era de așteptat ca deschiderea școlilor va introduce un nivel sporit de mobilitate si interacțiune suplimentare in cadrul comunităților, ceea ce va afecta situația epidemiologica. La acestea se adaugă si redeschiderea in unele zone a activităților operatorilor economici din domeniul horeca, jocuri de noroc si cultura, precum si probabil o relaxare la nivel individual in ceea ce privește masurile de protecție si a interacțiunilor, datorata „oboselii pandemice”.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *