Viaţa măicuţei s-a schimbat radical. Ştefan Florescu, preşedintele fundaţiei „Din suflet pentru suflet”, este cel care a ajutat-o. Totodată, a devenit şi nasul fetiţelor.

Conform cancan.ro, acesta le-a pus o casă la dispoziţie mamei şi celor două fetiţe, pe numele lor Ana Ecaterina şi Maria Nectaria, până când acestea au reuşit să se mute la un apartament.
Elena Gâtlan locuieşte în Bucureşti cu gemenele şi s-a angajat la o fabrică de încălţăminte. Presupusul tată al copilelor, părintele Antonie, a avansat în funcţia de protosinghel la schitul Amară, notează stirilekanald.ro.

Cum îşi câştigă existenţa

După ce a fost alungată de la Mănăstirea Tariceni, măicuţa a trebuit să-şi găsească un loc de muncă.

Se pare că fosta stareţa Sebastiana lucrează la o fabrică de încălţăminte din Bucureşti. Din salariul său le întreţine pe cele două fete .

Au fost făcute publice imagini de la aniversarea de 4 ani a micuselor. Nasul acestora a fost prezent şi le-a pus zâmbetul pe buze.

Discretă din fire, Elena Gâtlan a ales să-şi ferească fetele ”de ceea ce le-ar putea dăuna” şi să trăiască o viaţă liniştită.

Femeia lucrează în continuare şi, se pare că încă nu şi-a găsit un partener de viaţă. Asta, pentru ca după ce a născut a declarat că nu vrea pe nimeni în viaţa ei.

Se plânge puținilor apropiați că a fost hulită fără să facă rău vreunei persoane, fără să fure ceva. Însă, înțelege că a făcut rău imaginii Bisericii. Acum, ajunsă la vârsta de 44 de ani, s-a izolat și mai mult. Nu vrea să mai aibă prieteni cu excepția a două-trei persoane care au ajutat-o. Oameni care au sprijinit-o în 2011, în perioada când femeia risca să ajungă pe drumuri cu cei doi bebeluși. Unul dintre aceștia este nașul fetițelor, Ștefan Florescu, președintele Fundației “Din suflet pentru suflet”.

Nu-și dorește un partener

Elena s-a mutat în București și lucrează la o fabrică de încălțăminte. Locuiește singură, nu are un partener de viață și nici nu este interesată să abă vreo relație. O mai ajută o prietenă maică, acesta având uneori grijă de fetițe, când este la muncă.
Experiența de stareță la mânăstirii, poziție din care se ocupa de administrarea și întreținerea lăcașului de cult, a ajutat-o pe Elena Gâtlan să urce și în ierarhia fabricii. “Acum lucrează că gestionară. Este bine, câștigă cât să-şi întețină fetele”, ne-a mai transmis Ștefan Florescu.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *