Petrică Cercel a fost unul dintre cei mai cunoscuți maneliști de la noi din țară.

Interpretul de muzică lăutărească a plecat din această lume înainte de vreme și a lăsat mare durere în urma lui.

Apropiații se pregătesc acum de înmormântare și au oferit mai multe informații despre regulile care vor trebui respectate la tragicul eveniment.

Jale la căpătâiul lui Petrică Cercel
Update: Sicriul cu trupul fără viață al lui Petrică Cercel a ajuns la cimitirul Ghencea din București în urmă cu puțin timp, acolo unde va fi înmormântat mâine. Acesta a fost condus acolo de membrii familiei care erau răpuși de durere și nu mai aveau glas să-și plângă tatăl.

Ionuț Cercel își striga disperat tatăl care a plecat mult prea devreme, conform celor de la Spynews care au surprins și imagini de la fața locului. Deși știe că nimic nu îl mai poate întoarce, își plânge tatăl cu toată puterea.

”Tăticuțule, tată, tată! Floarea mea, frumusețea mea, tăticul meu!”, strigă cu jale Ionuț Cercel, fiul cel mic al regretatului artist.

Dresscode special la înmormântarea lui Petrică Cercel
Petrică Cercel a plecat din această lume în urmă cu două zile. Marele artist era într-o starea gravă la spital, după ce contractase virusul momentului. Deși a crezut că este doar o răceală banală, starea lui de sănătate s-a agravat și a fost intubat. Familia și cei care l-au iubit s-au rugat pentru el, dar nimic nu l-a mai putut salva.

Anunțul morții sale a fost făcut de Daniel Ionescu, celebrul cameraman cu care colaborează majoritatea maneliștilor. Familia îndurerată nu a făcut nicio declarație până acum și nu a vorbit despre acest eveniment tragic. Nu se cunoaște exact data la care va fi condus pe ultimul drum, dar cu siguranță vor fi făcute precizări în acest sens.

Tot Daniel Cameramanul a fost cel care a oferit informații despre înmormântare. Astfel, cu părere de rău și tristețe în suflet, a anunțat că familia își dorește ca toți cei care participă la priveghi să vină îmbrăcați în cămăși sau tricouri de culoare albă.

,,Nu mi-aș fi dorit niciodată să scriu aceste cuvinte despre acest om care a fost un exemplu pe acest pământ, dar din păcate soarta a fost atât de crudă cu el si l-a luat de lângă noi!! Țin sa precizez că toți cei care vor fi prezenți la priveghiul Lui Petrică Cercel avem rugămintea de a avea cămașă albă sau tricou alb, Vă mulțumim pentru înțelegere Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Daniel Ionescu, cameramanul maneliștilor, pe contul său de Facebook.

De obicei, oamenii poartă doliu când cineva pleacă din această lume. Totuși, la multe persoane cunoscute care au decedat s-a practicat obiceiul ca participanții la funeralii să poarte alb. Albul este o culoare care semnifică puritate, speranță, aspecte pozitive, spre deosebire de negru, care nu face altceva decât să facă atmosfera și mai apăsătoare.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *