Prima țară care schimbă regulile în pandemie în privința testării obligatorii

A devenit oficial – Israelul este prima țară care abordează pandemia de coronavirus diferit față de tot ce s-a făcut până acum. Astfel, toți cei care vor să intre în Israel, atenție, indiferent de vârstă sau schema de imunizare pe care au urmat-o, trebuie să prezinte un test PCR cu rezultat negativ.

Există o singură excepție – culmea, discutăm despre cei recuperați după COVID-19. Aceștia vor fi scutiți de la testarea obligatorie. Schimbarea a fost deja implementată, conform unui anunț al oficialilor israelieni.

Prima țară care schimbă regulile în plină pandemie!
Mai exact, excepția vizează călătorii care s-au recuperat după ce au avut coronavirus, între 11 zile și trei luni de la intrarea în Israel.

Totodată, cei care au avut COVID-19 pot intra și după expirarea celor trei luni, doar că vor fi și ei nevoiți să prezinte un test PCR, așa cum o fac toți ceilalți.

Vorbim despre o premieră, fiind singura excepție de până acum care se acordă celor care nu au imunizarea efectuată. Până în acest moment, întâietate păreau să aibă persoanele care aveau întreaga schemă de vaccinare încheiată.

Vă readucem aminte și că de la începutul lunii septembrie, persoanele care au făcut rapelul sau care au fost vaccinate cu două doze dintr-un vaccin aprobat în termen de șase luni sau persoanele care s-au recuperat de la virus și au primit un vaccin ori s-au recuperat în ultimele șase luni, nu mai trebuie să se izoleze la întoarcerea în țară.

Toți cei menționați mai sus trebuie să prezinte un test PCR înainte de a intra în Israel și să efectueze încă unul la destinația pe care au ales-o. Aceștia vor ieși din carantină după ce primesc rezultatul negativ.

Turismul este încă închis în Israel, în țară având dreptul să intre strict cetățenii sau cei cu drept de reședință și rudele celor aflați pe teritoriul țării.

Israel, gata pentru a patra doză
Între timp, directorul general al Ministerului Sănătății, Nachman Ash, comisarul pentru coronavirus Salman Zarka și dr. Sharon Alroy-Preis, șeful serviciilor de sănătate publică au transmis că s-a aprobat cea de-a treia doză pentru toți cetățenii israelieni cu vârsta de peste 12 ani.

De asemenea, Israelul vrea, după ce 2,5 milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu această a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, să-şi continue campania de vaccinare chiar și runda a patra a imunizării.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *