Andreea Tonciu trece prin momente extrem de grele. Familia ei traversează o mare cumpănă, iar vedeta cere ajutorul celor care pot și vor să se implice.

Andreea Tonciu imploră ajutor!
Andreea Tonciu încearcă să facă față acestei situații împreună cu mama ei. Nu este deloc ușor, dar cele două sunt optimiste că până la final va fi totul bine. Fratele mamei ei este în stare gravă la spital și urmează să fie operat, dar are nevoie de sânge.

Într-un interviu la Antena Stars, Andreea a cerut celor care pot și vor să se implice, să doneze sânge pentru unchiul ei. Vedeta a precizat că toți cei din familie au donat deja, dar tot mai este nevoie de sânge. Doar așa unchiul ei va putea intra în operație.

Unchiul meu este internat de două săptămâni la spital și are nevoie de sânge. Noi, bineînțeles, familia și apropiații am donat, însă tot mai trebuie sânge ca să se facă această operație (…) Are o tumoare la ficat foarte avansată (…) Am donat 10 persoane, dar tot mai este nevoie, a declarat pentru Antena Stars.

Unchiul Andreei Tonciu se află în stare gravă
Din păcate, șansele de însănătoșire ale unchiului Andreei sunt foarte mici, din cauza stării grave în care se află. Acesta are o tumoră la ficat. Se pare că în trecut a lucrat într-un mediu toxic care i-a afectat grav starea de sănătate.

Toată familia se roagă ca acesta să se facă bine. Andreea Tonciu a făcut un apel către fanii de pe rețelele de socializare. Cine poate, să meargă să doneze pentru ca unchiul ei să fie operat și salvat.

A fost un an greu pentru Andreea Tonciu căreia i-au murit nu mai puțin de trei rude. De asemenea, fiica ei a fost internată la spital de mai multe ori, iar apoi și Andreea a avut nevoie de ajutor medical. Se pare cp a fost vorba despre un virus pe care l-a luat inclusiv soțul vedetei, și el internat la spital.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *