Dupa o crestere grava a cazurilor de Covid-19, Letonia a anuntat lockdown timp de o luna. Astfel devine prima tara din Europa care impune restrictii dure pe fondul unui nou val de cazuri de Covid-19 in tarile de pe continent, noteaza The Guardian.

Tara baltica are una dintre cele mai mari rate de noi cazuri de Covid in raport cu populatia, potrivit Centrului SUA pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC), dupa ce a tinut cu succes virusul la distanta luni de zile.

„Sistemul nostru de sanatate este in pericol … Singura modalitate de a iesi din aceasta criza este sa ne vaccinam”, a declarat prim-ministrul Krisjanis Karins dupa sedinta de urgenta a guvernului in care a pus pe seama ratei scazute de vaccinare cresterea numarului de persoane spitalizate.

Doar 57% din adultii letoni sunt complet vaccinati, mult sub media UE de 74%, potrivit datelor europene.

„Trebuie sa-mi cer scuze fata de cei deja vaccinati”, a spus Karins. Acesta a anuntat ca magazinele, restaurantele, scolile si institutiile de divertisment vor fi inchise. Raman deschise doar serviciile esentiale, fiind de asemenea impusa interdictia de circulatie pe timpul noptii, intre orele 20:00 si 05:00.

Va fi permisa continuarea activitatilor cu participarea in persoana in domenii precum constructiile, sectorul manufacturier si serviciile esentiale.

Unul dintre cele doua mari spitale din Riga a inceput sa instaleze paturi improvizate pentru pacientii cu COVID-19 in atrium sau pentru a face fata afluxului de pacienti, potrivit informatiilor furnizate de postul national de radio.

Nu au fost anuntate restrictii de calatorie „deoarece rata de infectare in alte parti este mult mai mica si nu vedem riscuri imediate”, a spus Karins.

Numarul cazurilor de infectare in Letonia a crescut cu 49% saptamana trecuta, potrivit informatiilor transmise de autoritatile sanitare.

Au fost anulate mare parte din operatiile planificate saptamana trecuta, pe fondul unei nevoi crescute de paturi si de personal.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *