După divorțul de Alexandru Ciucu s-a aflat cum face bani Alina Sorescu. Pe lângă faptul că face parte dintr-un proiect de televiziune, cântăreața are și un atelier dedicat celor mici. Într-o postare de pe Instagram, Alina a anunțat începerea unui noi sezon de cursuri în cadrul atelierului ”Picii lu’ Soreasca”, care s-a numit inițial Atelierul de Muzică și Prezență Scenică pentru Copii.

Artista are și o emisiune difuzata pe TVR1 “Alina și picii ei”.

Din ce face bani Alina Sorescu după divorț

Alina Sorescu a divorțat de Alexandru Ciucu, iar în prezent își îndreaptă toată atenția către cele două proiecte în care este implicată. Într-o postare de pe o celebră rețea de socializare, Alina își anunță urmăritorii că urmează un nou sezon de cursuri în cadrul atelierului pe care îl manageriază.

”Dragi copii, părinți și bunici, ne pregătim pentru noul sezon de cursuri la #piciilusoreasca ????
Înscrierile pentru preselecțiile de pe 4 și 11 septembrie sunt în toi! Atelierul meu de muzică și prezența scenică se adresează picilor talentați cu vârste între 4 și 10 ani.
Așteptăm mail de la cei interesați cu numele și vârsta copilului. Vă trimitem apoi toate informațiile”, este mesajul scris de Alina Sorescu pe Instagram.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au ajuns la divorț, după ce în presă au apărut mai multe imagini în care creatorul de modă al Casei Regale a fost surprins în compania unei femei misterioase. La acel moment bărbatul a negat cu vehemență orice zvon cu privire la o posibilă separare de șotia sa.

„Am mai spus-o și o spun. Nu, nu divorțăm. Nu avem niciun fel de probleme în relația de cuplu, doar ne bucurăm de discreție, preferăm să nu discutăm despre lucrurile intime”, a declarat el pentru fanatik.ro.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *