Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută la Spitalul pentru Copii

Grigore Alexandrescu, că dacă vor fi cazuri multe de COVID, dar puţini pacienţi ajung în spitale, atunci nu este motiv de întrerupere a activităţii şcolare.

În cazul în care numărul mare de români diagnosticaţi va duce la blocarea unităţilor medicale, atunci se poate lua măsura închiderii temporare a şcolilor.

În ce condiţii se vor închide şcolile în România în valul 5 COVID. Explicaţia ministrului Sănătăţii
„Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa am avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate nu este supraaglomerat. Asta înseamnă că nu trebuie să fie singurul indicator numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci şi proporţia de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti obişnuite, cu oxigen sau terapie intensivă”, a declarat Alexandru Rafila.

De de altă parte, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că el susţine menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, dar nu cu orice preţ.

„Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară. Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a mai spus Alexandru Rafila, citat de news.ro.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *