Preşedintele american Joe Biden a declarat că Rusia va interveni în Ucraina, însă nu vrea să izbucnească un „război în toată regula”.

Liderul de la Casa Albă l-a avertizat pe Vladimir Putin că va plăti „scump” invadarea statului ucrainean, însă a

subliniat că incursiune militară va fi abordată în mod diferit.

Criza din Ucraina ia amploare. Casa Albă a anunţat că orice manevră militară din partea Rusiei va determina o reacţie rapidă şi severă din partea Occidentului.

În schimb, Moscova a avertizat că aceste afirmaţii ar putea destabiliza situaţia şi mai mult. De atlfel, Rusia a mobilizat aproape 100.000 de miliari în apropierea graniţei, însă a negat că plănuieşte o invazie, transmite BBC.

Preşedintele rus Vladimir a făcut o serie de solicitări Occidentului, insistând că Ucraina nu ar trebui să adere niciodată la NATO, iar Alianţa militară să renunţe la activităţile militare din Estul Europei.

„Am precizat clar că orice altă extindere a NATO către Est este inacceptabilă”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei conferinţe de presă televizate în luna decembrie, conform sursei citate.

Advertisement
Motivul pentru care Vladimir Putin a mobilizat militari ruşi la graniţa cu Ucraina este deocamdată necunoscut, însă numeroşi analişti consideră că este vorba despre o tentativă de a forţa Occidentul să ia în serios solicitările Rusiei privind securitatea.

Secretarul american de stat, Antony Blinken, s-a întâlnit joi cu miniştrii de Externe din Germania, Franţa şi Marea Britanie pentru a coordona strategia occidentală în cazul unei potenţiale invazii în Ucraina. Anterior, ficialul american a avertizat că Rusia ar putea ataca Ucraina în scurt timp.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele american Joe Biden a subliniat că NATO va avea avea abordări diferite „în funcţie de ceea ce se întâmplă”.

„Dacă forţele ruse vor trece graniţa, consider că asta va schimba totul. (…) Rusia va fi trasă la răspundere dacă va invada (Ucraina). Depinde de cum va acţiona. Una este dacă va fi o incursiune minoră şi atunci vom fi nevoiţi să decidem ce să facem şi ce să nu facem. Dar cu ce sunt capabili să facă cu forţele militare masate la graniţă, va fi un dezastru pentru Rusia dacă va invada Ucraina.

Aliaţii şi partenerii noştri sunt pregătiţi să aplice sancţiuni dure asupra economiei ruse”, a declarat Joe Biden.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *